Dinamo traversează cel mai prost sezon din istoria clubului. Echipa noastră în pauza de iarnă, se află abia pe locul 15, penultimul din Liga 1, cu doar 12 puncte acumulate în 21 de etape.

”Câinii” vor începe anul 2022 cu un nou antrenor pe bancă: Flavius Stoican i-a luat locul lui Mircea Rednic, după ultima etapă disputată în 2021. Acum, Flavius Stoican a început curăţenia de iarnă la Dinamo. 10 jucători vor pleca din Ştefan cel Mare, în timp ce Plamen Iliev a fost reprimit la lot. O decizie va fi luată curând în legătură cu Cosmin Matei şi Steliano Filip.
Este cunoscut faptul că Deian Sorescu își dorește un transfer de la Dinamo, iar mijlocașul avea cale liberă să meargă chiar la echipa patronată de Gheorghe Becali! Prețul fiind cel oferit prima dată de FCSB – 700.000 de euro. Acum, lucrurile s-au schimbat. Managerul sportiv al FCSB-ului, Mihai Stoica a afirmat că echipa sa nu va mai face paşi spre transfer, pentru că lotul lui Toni Petrea e echilibrat.
”Nu e un fundaş dreapta, neapărat. Mie mi se pare că cel mai bine i s-ar potrivi lui Sorescu să joace cu trei fundaşi centrali în spate şi el să facă bandă dreaptă într-un mijloc de cinci, sau chiar de patru, un 3-4-1-2. Cum se joacă în Italia. Sorescu cred că acolo s-ar potrivi, pentru că defensiv mai are nişte carenţe. Joacă într-o echipă care suferă mult, dar e mult prea ofensiv pentru un sistem normal. E Hakimi al României. Sorescu, fără dubii. Ca atacant, nu-l văd, e puţin cam liniar, centrează bine, loveşte bine mingea.
Nu, nu mai e de actualitate transferul la FCSB, pentru că ne-am blindat pe poziţiile pe care evoluează el şi ar fi o cheltuială nejustificată, mai ales în lumina ultimelor declaraţii ale patronului nostru”, a declarat acesta.
Fostul mare jucător al lui Dinamo, Ioan Andone, a vorbit despre situația situaţia lui Deian Sorescu, jucător umilit de galeria lui Dinamo după înfârngerea de la Mioveni. Andone spune că Sorescu ar fi trebuit să fie lăsat să plece când Dinamo a avut oferte pentru el.
”Sorescu, jucător important şi jucător de echipa naţională, trebuia să plece! Îţi luai 800, un milion pe el şi aveai şi linişte. Aşa îl ți nemulţumit că n-a plecat, că a rămas pe salariul pe care-l are, un salariu mic faţă de ce i se oferea în străinătate şi e un pericol pentru club. E o echipă care se luptă pentru retrogradare, la lotul pe care îl are se luptă să se salveze de la retrogradare”, a declarat Ioan Andone.
”Fălcosul” a pus tunurile și pe actuala echipă și se revoltă împotriva actualilor jucători. Deoarece Dinamo se află în mare pericol de a bifa o retrogradare ruşinoasă în liga a doua.
”Bineînţeles că ar trebui să le fie ruşine să iasă din casă de Sărbători. În Italia, cred că îi strângea lumea de gât… Păi, în Italia nu ieşeai pe stradă! Vorbeam cu Radu Ştefan, care e dinamovist şi are două echipe de suflet, Dinamo şi Lazio… Când pierdeau un meci la Lazio, le era frică să iasă la o pizzerie! Stăteai în casă, mâncai acasă, îţi vedeai de treaba ta!”, a spus fostul mare dinamovist, Ioan Andone, pentru Antena Sport.