Iuliu Mureşan, reacţie în privinţa revenirii la 18 echipe în Liga 1

Clubul de fotbal are un parcurs de coșmar în actuala stagiune de Liga 1, echipa noastră are probleme pe toate palierele, iar toate aceste lucruri se văd în clasament.

Cu 14 eșecuri în 21 de meciuri, iar retrogradarea e o ameninţare serioasă pentru echipa noastră. Totuşi. fostul selecţioner Mirel Rădoi a spus că Dinamo nu va retrograda şi că se va mări numărul de echipe din Liga 1. Iuliu Mureşan, administratorul special a lui Dinamo recunoaşte că i-ar conveni să se ajungă la 18 echipe în primul eşalon.

”Nu pot să spun că mi-ar displăcea, dar nu pot să știu dacă vă fi așa. Nu e sub influența lui Dinamo această decizie. Am auzit și văzut și eu în presă, știu că e un subiect dezbătut în emisiuni, dar nu pot da niciun amănunt. Pe noi ne-ar avantaja, clar. Putem să facem o reconstrucție și să nu mai stăm cu sabia în jurul gâtului.

Să nu uitam și faptul că deja valul 5 al Omicron e cam pe venite și nu știu ce va fi nici din acest punct de vedere, pot fi situații de îmbolnăvire, dar nu o doresc niciunei echipe, Doamne ferește. Se poate întâmpla și la noi. Dar trebuie să ne vedem de ce avem de făcut și să schimbăm în primul rând unitatea grupului, pentru că asta a lipsit la Dinamo. Noi nu avem individualități care să rezolve meciul, doar colectiv putem”, a spus Iuliu Mureșan.

Ionuț Lupescu, fostul mare internațional susține varianta lansată de Mirel Rădoi și este de părere că România este țara perfectă pentru a avea 18 echipe în primul eșalon fotbalistic, dar avertizează că avem nevoie de echipe care să facă performanță în Liga 1.

”Mie-mi place un campionat cu 18 echipe, România este o țară perfectă pentru 18 echipe, important e să ai 18 echipe care pot face performanțe, iar aici e un mare semn de întrebare”, susține Ionuț Lupescu.

Un gând despre &8222;Iuliu Mureşan, reacţie în privinţa revenirii la 18 echipe în Liga 1&8221;

  1. Daaaa! Bravo ganditori ai fotbalului Romanesc , bravo ,18 echipe la liga 1 ….minunat ,creste performanta ,Adi Mutu duce nationala la Mondiale, salariile baietilor vor fi platite la zi, Licentele acordate corect , Minunat !!!!! Ho. Ho ,Ho….dar 14 din aceste echipe de liga 1 vor fi falite,deja sunt 12,dar performanta se face cu cat mai multi si cu burta goala. CAT NE MAI PACALIM CU FOTBALUL NOSTRU,SUNTEM ZERO!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s