Mihai Neicuțescu și-a găsit echipă! Unde a ajuns după despărțirea de Dinamo

Mihai Neicuțescu (23 de ani) a fost pus pe liber de Dinamo în această iarnă, iar acum fotbalistul fost internațional de tineret și-a găsit echipă.

Atacantul crescut de Dinamo nu a convins în niciun moment în cariera lui în Ștefan cel Mare și s-a luat decizia rezilierii contractului său, deși exista și varianta împrumutului. Însă s-a considerat că nu este suficient de bun pentru nivelul Ligii I și decizia a fost una corectă, ținând cont de echipa unde a ajuns Neicutescu.

Mihai Neicuțescu a semnat cu FC Buzău și urmează să fie antrenat de Cristi Pustai, fostul antrenor de la Gaz Metan Mediaș, anunță Liga2.ro.

Sursa citată amintește și de o ofertă pe care atacantul ar mai fi avut-o de la Politehnica Iași, tot din liga secundă, însă a preferat să meargă la gruparea din Buzău.

Neicuțescu a avut o perioadă tumultuoasă la Dinamo, care l-a împrumutat în două rânduri la Chindia Târgoviște. Fotbalistul a fost implicat într-un scandal în 2020, atunci când în plină pandemie, a fost surprins alături de iubita sa la un eveniment cu mai multe persoane, lucru interzis de restricțiile de atunci.

Totuși, i s-a mai acordat o șansă, dar lipsa de oportunități pe gazon și problemele medicale au oprit ascensiunea sa.

De-a lungul timpului petrecut la Dinamo, atacantul a evoluat în 27 de meciuri, în care a marcat de două ori și a dat două pase decisive.

Acum, pentru Neicuțescu urmează un restart în carieră, la 23 de ani, și o noua șansă de a dovedi că are talentul necesar pentru a fi un fotbalist care să facă diferența.

Mureșan anunță noi transferuri la Dinamo

Directoul executiv de la Dinamo, Iuliu Mureșan, a declarat că echipa antrenată de Flavius Stoican pregătește mai multe mutări. „Câinii” vor să-și revitalizeze lotul pentru partea a doua a sezonului.

”Trebuie să demonstrăm că începem să ieșim din pasa proastă în care am intrat, mai trebuie să aducem jucători. Încă trei jucători cu care am discutat, unul vine sigur mâine. E vorba de Igor, pe care-l știți, va mai veni un mijlocaș central și încă un atacant.

Să vedem dacă o să mai apară ceva. De un portar avem nevoie, Iliev nu vrea să mai vină la Dinamo, vine doar la sală, din păcate Eșanu s-a accidentat, și-a rupt un deget de la o mână și va sta vreo trei săptămâni sau o lună. O să fim un grup mai unit și o să avem o prestație mult mai bună decât cea de până acum.

O să ne asigurăm de luni serviciile unui portar, sper să ne acoperim și acest post. Nu e român. Ne cunoaștem, am mai colaborat. Încercăm să rezolvăm problemele și să umplem acele goluri care sunt în echipă”, a spus Iuliu Mureșan.

  • Înainte de reluarea Ligii 1, Dinamo este pe locul 15, direct retrogradabil, cu 12 puncte. Echipa lui Flavius Stoican va juca primul meci împotriva celor de la FC Argeș, în deplasare.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s