Prima reacție a lui Mihai Eșanu după ce l-a ”șifonat” pe Bogdan Rusu. Cât va lipsi Eșanu

Bogdan Rusu (31 de ani), atacantul celor de la CS Mioveni, a ieșit șifonat de la meciul amical cu Dinamo, scor 2-0, după ce a fost lovit de Mihai Eșanu (23 de ani). Portarul lui Dinamo s-a accidentat și el serios în partida cu Mioveni.

Atacantul de la Mioveni a încercat să trimită cu capul spre poartă la o centrare, iar portarul lui Dinamo a vrut să boxeze. Doar că cei doi s-au ciocnit, iar pumnul lui Eșanu a ajuns în figura lui Rusu, amândoi prăbușindu-se pe gazon. În urma contactului ambii jucători au avut de suferit. Dacă goalkeeper-ul în vârstă de 23 de ani s-a ales cu unul dintre degetele mijlocii de la mână rupte, care îl vor ține câteva săptămâni în afara terenului. De cealaltă parte, Rusu a avut nevoie de intervenția rapidă a medicilor, iar la spital s-a stabilit că are multiple fracturi în zona capului.

Mihai Eșanu a început cum nu se poate mai prost noul an, într-un moment în care Dinamo ar fi avut mare nevoie de aportul său

”Din fericire pentru mine, nu sunt așa rău precum colegul meu, dar nici eu nu sunt bine. Văzând reluarea, este adevărat, puteam să fac mai mult să evit, dar, în atmosfera meciului, chiar dacă a fost unul amical, nu am reușit să evit contactul.

L-am lovit, l-am văzut pe jos. Nu am văzut foarte mult pentru că am văzut sânge și nu m-am uitat prea mult. M-am lovit și eu la mână, am simțit imediat. Mă durea și capul. I-am scris, am vorbit cu un coleg de-ai lui să îmi dea numărul lui să îl întreb cum se simte.

Am degetul rupt, am mâna în ghips. Peste o săptămână am un control, peste alte trei săptămâni, am alt control. Să sperăm că se lipește repede. Degetul mijlociu mi l-am rupt probabil în pometele lui. Am ieșit să boxez. Dacă strângeți pumnul, degetul mijlociu iese cel mai mult din pumn. Degetul meu a lovit poemetele lui.

Nu cred că e cazul de reacții negative din partea suporterilor. A fost ceva întâmplător, nu există nicio urmă de îndoială că ar fi fost ceva voit. Am văzut că vine, dar am crezut că ajung înaintea lui. Nu m-am gândit că o să ne lovim”, a declarat Mihai Eșanu la emisiunea Digi Sport Special.

Probleme cu accidentările pentru Flavius Stoican înaintea meciului cu FC Argeș

Dinamo se pregătește pentru o ultimă parte de foc a sezonului, când echipa trebuie să părăsească penultimul loc al clasamentului Ligii 1 pentru a evita retrogradarea directă. În această iarnă, echipa noastră s-a întărit în apărare prin aducerea lui Răzvan Patriche și Marius Tomozei, cărora li se adaugă și Igor Jovanovic, fotbalist așteptat să semneze în cel mai scurt timp.

Din pacate, Flavius încă nu are la dispoziție un lot foarte numeros valoric și fiecare absență contează, mai ales că încă se așteaptă transferuri, care momentan întârzie. În zilele ce urmează, sunt așteptați să semneze doi jucători, un portar și se speră că se va rezolva situația francezului de 21 de ani. însă pe parcurs vor mai veni și alți jucători, pe posturi descoperite, mai ales în atac, unde suferim în continuare.

Din păcate, pentru meciul cu Argeș sunt deja câteva absențe, nu îi mai menționăm pe Filip și Iliev, care vor să plece, iar clubul nu vrea să renunțe în orice condiții la serviciile lor. Ricardo Grigore, care nu a evoluat până acum în vreun meci amical, a fost racit înainte de meciul cu Mioveni, acum a acuzat o lovitură la tendon, iar viitorul său la Dinamo este sub semnul întrebării, mai ales că Stoican pare să se bazeze pe experiența în apărare, iar Ehmann are deja un mare avantaj, faptul că este eligibil U21. Totodată, Ehmann a evoluat foarte bine cu Farul. Dinamo are probleme și între buturi, Mihai Eșanu are o fractură cu deplasare a degetului medius, suferită în amicalul Dinamo – CS Mioveni, scor 0-2. Cel mai probabil, Eșanu va reveni pe gazon după o perioadă de 4-6 săptămâni, iar ”câinii” se vor baza pe rezerva Ștefan Fara dacă nu va fi adus un alt portar.

Carp și Mihaiu, incerți

Cătălin Carp și Andreas Mihaiu au ieșit accidentați în meciul cu Farul, încă înainte de pauză. La Mihaiu, din informațiile apărute, accidentarea pare una mai de durată, probabil nu va putea evolua vineri seara, dar Cătălin Carp are șanse mari să fie la Pitești, o veste bună, în condițiile în care suferim puțin la mijlocul terenului. Administratorul special al lui Dinamo, Iuliu Mureșan, a anunțat că fotbalistul în vârstă de 28 de ani are șanse mari să fie apt de joc pentru primul meci oficial din 2022.

Atât el, cât și Andreas Mihaiu, vor fi supuși în cursul zilei de luni, unui test RMN.

”Mâine vor efectua RMN și vom vedea atunci sigur. Probabil, Carp va fi apt la meciul cu Argeș”, a declarat Iuliu Mureșan pentru gsp.ro.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s