Video I Dinamo a excelat la Ploiești în fața unei echipe bine poziționate în teren

Dinamo a obținut 3 puncte vitale în deplasarea cu Chindia Târgoviște, din etapa a treia a play-out-ului. „Câinii” au rupt blestemul, s-au impus cu 2-0 și au obținut prima victorie pe teren străin din acest sezon.

Cea mai mare parte a primei reprize a fost lipsită de ocazii importante de poartă. Chindia a fost aproape să lovească în minutul 21 (șut puțin peste poartă al lui Șerban), apoi în minutul 40, când șutul lui Doru Popadiuc a trecut puțin pe lângă bara dreaptă a porții lui Eșanu.

Dinamo a replicat în minutul 44. Singur cu Căbuz, Steliano Filip a încercat să trimită balonul peste portarul dâmbovițenilor, dar a fost blocat.

Dinamo a urcat liniile în partea a doua, dar prima ocazie notabilă le-a aparținut gazdelor. În minutul 53, Paul Iacob a trimis cu capul spre poartă, dar Eșanu a respins incredibil! Mingea a revenit la Iacob, care a reluat peste poartă, din cădere.

La un minut distanță, Dinamo a cerut penalty, la aparentul henț al lui Tiberiu Căpușă, dar brigada de arbitri condusă de Andrei Chivulete a lăsat jocul să curgă.

Mai incisivă, Dinamo a deschis scorul în minutul 66, prin Vlad Morar. Fostul atacant al Gazului a depășit 3 adversari cu driblinguri scurte și a șutat la colțul lung, pe lângă Căbuz.

Chindia a alergat după egalare, dar următorul gol a picat tot în poarta gazdelor. În minutul 81, Irobiso a finalizat centrarea lui Steliano Filip cu o execuție spectaculoasă, din voleu, cu care l-a prins pe contre-pied pe portarul Chindiei.

Trei puncte în vistieria lui Dinamo, care ajunge la un total de 13 puncte.

Lasă un răspuns