Dinamo a pierdut în deplasare, în fața celor de la Mioveni (0-2), rezultat în urma căruia roș-albii sunt matematic la baraj.

Aflată pe locul de baraj (loc 14), Dinamo ar întâlni a treia clasată în play-off-ul din Liga 2, cel mai probabil una dintre Petrolul, U Cluj și Hermannstadt.
Fostul dinamovist Giani Kiriță nu mai crede în forța lui Dinamo și se teme că fotbaliști ”câinilor” nu vor putea face față presiunii în meciurile de baraj și vor pica în liga secundă.
”Dacă ajungem acolo presinea va fi mare și acei jucători nu știu dacă pot să ducă această presiune pe care o au în spate, mie de asta îmi e frică.
Dacă până acum ei nu au reușit să scoată Dinamo la suprafață, să ajungi la baraj mie îmi e frică că acei jucători nu pot să ducă presiunea la capăt.
Orice echipă care ajunge la baraj, credeți-mă că va fi foarte greu pentru Dinamo.
De vreo nouă ani de zile Dinamo se zbate în subsolul clasamentului, Dinamo nu a mai reușit să se ridice și atunci tot timpul vorbim la modul negativ de Dinamo. Nu e nimic pozitiv și îmi e foarte greu să tot vorbesc”, a spus Giani Kiriță, la Pro Arena.
Dinamo se pregăteşte de duelul cu Gaz Metan Mediaș care se joacă vineri, de la 20:00 pe stadionul ”Municipal” din Mediaș.
Cum arată programul lui Dinamo în play-out
Etapa 6: Gaz Metan Mediaș – DINAMO (Vineri, 22 aprilie, ora 20:00)
Etapa 7: DINAMO – Academica Clinceni (Sâmbătă, 30 aprilie, ora 12:30)
Etapa 8: FC Botoșani – DINAMO
Etapa 9: DINAMO – UTA Arad
Locurile 9 și 10 din play-out retrogradează direct, în timp ce ocupantele locurilor 7/8 joacă baraj cu locurile 3/4 din Liga 2.
CITESTE SI: