Adunarea Generală a Federaţiei Române de Handbal, în care s-au organizat alegeri pentru funcţia de preşedinte al FRH, s-a încheiat. Constantin Din şi Alexandru Dedu au ajuns în turul al doilea al alegerilor, iar victoria i-a revenit primului, cu un avans confortabil.

Astăzi, la hotelul JW Marriott din București, de la ora 11:00, a avut loc Adunarea Generală pentru votarea șefului handbalului românesc. In turul doi au ajuns deja fostul presedinte al FRH, Alexandru Dedu, precum si fostul arbitru Constatin Din. Pentru președinția FRH și-au depus dosarele patru candidați: Alexandru Dedu, Constantin Din, Maximilian Gavrilă şi Bogdan Voina.
In primul tur, Alexandru Dedu, președintele în exercițiu, a obținut 79 de voturi, fiind devansat de Constantin Din, cel care a primit 95. Bogdan Voina se mulțumește cu 48 de voturi și iese din cursă, în timp ce Maximilian Gavrilă a primit un singur vot.
După primul tur, Bogdan Voina a îndemnat ca toți cei care l-au votat în primul tur să îl susțină pe Constantin Din în al doilea scrutin. ”Mi-aș dori ca cei 48 care m-au votat să voteze toți cu Din”. Așadar, după 8 ani de mandat, plin de nereușite la nivel de echipe naționale, dar și multe scandaluri, care au avut in prim plan clubul Dinamo, pentru care făcuse o obsesie la un moment dat, Alexandru Dedu nu mai este președintele Federației Române de Handbal!
Alexandru Dedu ar fi primit 66 de voturi in turul doi, chiar mai putine decat in primul tur!
Din partea CS Dinamo a votat astăzi Dănuț Lupu, cel care este angajat al CS Dinamo la Academia de Fotbal.
Alegeri pentru noul președinte al Federației Române de Handbal
Alexandru Dedu, Constantin Din, Bogdan Voina și Maximilian Gavrilă sunt cei patru candidați pentru funcția de președinte al Federației Române de Handbal, la alegerile din 28 aprilie.
În Comisia de numărare a voturilor au fost nominalizați Marius Danuleț (din partea lui Dedu), Doru Manea (din partea lui Gavrilă), Cătălin Geantă (Din partea lui Voina), Marius Burlacu (din partea lui Din). Dănuleț a fost în comisie și acum 4 ani.
Ședința a început cu 223 de delegați. Dar pe parcurs au mai venit doi delegați și au apărut deja murmure. „Întârziații” sunt din… București, reprezentanții Rapid și Colegiul Tehnic Media, ambele structuri cu drept de vot. S-a supus la vot primirea lor în Adunarea Generală, avizul fiind favorabil. Așadar, prezență sută la sută la vot, situație fără precedent în istoria modernă a handbalului! Pentru o victorie în primul tur este nevoie de 114 voturi!
Mihai Covaliu a vorbit în deschiderea ședinței, apoi a părăsit Adunarea Generală, alături de George Boroi.
„Nu putem construi fără continuitate”, a început Covaliu. Președintele COSR a mai spus: „FRH este puternică din punct de vedere al managementului. Asta o arată cifrele, dar e loc și de mai bine. Avem o datorie foarte importantă, importanța lucrului pe care-l facem. Vreau să-i mulțumesc domnului Dedu, dar și Cristinei Vărzaru pentru cum conduce comisia sportivilor în cadrul COSR”, a spus Mihai Covaliu.
Tensiune la început de ședință
4 campioni mondiali au cerut să intre în sala de ședință. Remus Drăgănescu propus ca acest lucru să fie supus la vot, dar Cristina Vărzaru a replicat: ”Statutul nu ne permite.”