Mihai Eşanu, realist după victoria cu Academica

Dinamo a învins, sâmbătă, pe teren propriu, cu scorul de 5-1, formaţia Academica Clinceni, în etapa a VII-a a play-out-ului Ligii 1.

Goalkeeper-ul lui Dinamo, Mihai Eşanu a declarat că în ultimele meciuri din play-out, Dinamo trebuie să se pregătească pentru barajul de menţinere în Liga 1.

”Cum am vorbit şi în vestiar, fiecare antrenament şi fiecare meci să fie cu gândul la baraj. Mai sunt două meciuri, iar noi le tratăm ca pe nişte antrenamente. Trebuie să ne iasă jocul cât mai bine, să abordăm meciurile cât mai serios şi să fim cât mai pregătiţi la meciurile de baraj.

Din păcate, când am pierdut cu Mioveni s-au dus toate şansele şi de atunci ne-am dat seama că dacă nu mai avem nicio şansă trebuie să ne obişnuim cu gândul acesta.

Personal, e o ruşine că trebuie să jucăm acest baraj, dar, în acelaşi timp, nu stau foarte mult să mă gândesc la treaba asta cât de rău e. Asta e situaţia şi trebuie s-o scoatem la capăt”, a declarat Eşanu, după meci.

Dusan Uhrin, după Dinamo – Academica Clinceni

Pentru Dinamo au marcat Ivanovski ”55, Ivanov ’58, Morar ’76, ’78, 86, iar pentru Clinceni a înscris Massaro ’88. Dinamo s-a obişnuit cu gândul că va evolua la baraj pentru a rămâne în prima ligă, iar la finalul meciului, antrenorul Dusan Uhrin a precizat că meciul de azi a fost o pregătire pentru baraj.

”Au luat cartonaş roşu. Noi am jucat bine de la început. Nu să spun că jucătorii nu au vrut să joace. Sunt mulţumit. Le-am spus felul în care jucăm. Trebuie să pasăm mai mult în ultima treime, au făcut asta şi a fost ok. E pregătire pentru baraj.

Toată lumea lucrează bine la antrenament. Să vedem săptămâna viitoare contra lui FC Botoşani, va fi altă echipă. Sunt importante ultimele două meciuri. Cred că la baraj vor fi şanse 50-50. Atmosfera e bună. Trebuie să aşteptăm barajul. E foarte dificil acum”, a spus Uhrin, la finalul meciului.

După această victorie, a treia din play-out, Dinamo ajunge la 19 puncte. Este pe locul 8, care duce la baraj, la 4 puncte de Chindia. Academica Clinceni este pe 9, cu -3 puncte.

Cum arată programul lui Dinamo în play-out

Etapa 8: FC Botoșani – DINAMO (Vineri, 6 mai, ora 20:30)
Etapa 9: DINAMO – UTA Arad

Locurile 9 și 10 din play-out retrogradează direct, în timp ce ocupantele locurilor 7/8 joacă baraj cu locurile 3/4 din Liga 2.

CITESTE SI:

Video I Uhrin dezminte zvonurile apărute în presă

Steliano Filip, detașat după victoria la scor a lui Dinamo

Video I Reacția lui Vlad Morar, după hat-trick-ul cu Academica Clinceni

Un gând despre &8222;Mihai Eşanu, realist după victoria cu Academica&8221;

Lasă un răspuns