Avancronică I FC Botoșani – Dinamo București

Dinamo întâlneşte, astăzi de la ora 20:30, pe stadionul Municipal din Botoșani, formaţia FC Botoșani într-o partidă contând pentru etapa a 8-a a play-out-ului Ligii I.

Cu două runde înainte de încheierea play-out-ului, ambele competitoare care se confruntă în nordul Moldovei sunt cu gândul la baraje. Al dinamoviștilor (19 puncte), loc 8 în play-out (14 în clasamentul general), având ca scop evitarea retrogradării, e absolut sigur, nu mai au cum să scape de el.

Al Botoșaniului (38 de puncte, loc 2 în play-out, 8 la ”general”) se va înfăptui doar dacă moldovenii își vor păstra această poziție (au 2 puncte avans față de Sepsi) sau vor urca pe locul 7, unde deocamdată se află Rapidul. Așadar, miza Botoșaniului pare mult mai concretă decât a lui Dinamo, care mai are de aflat doar împotriva cui va disputa acel baraj.

Moldovenii păreau șocați de ratarea calificării (în ultimul meci!) în playoff și multă vreme păreau să nu-și revină, mai ales că între timp îl pierduseră și pe Edjouma, transferat la FCSB.

De un timp însă ei par să se fi pus pe roate, au început să câștige și să etaleze jocul lor obișnuit, bazat pe o posesie prelungită.

Ultimul lor meci, 2-0 la Mioveni, le atestă forma bună, plus că la orizont se întrevăd cele două baraje consecutive care i-ar putea duce in extremis în Conference League.

Este de așteptat ca față de formula defensivă de la Mioveni, unde mijlocașii centrali, Haruț și Dican, au fost de fapt doi fundași reprofilați, Croitoru să facă modificări ofensive. În sensul că va scoate unul dintre ei (Haruț probabil), îl va coborâ pe Papa și va introduce un al doilea vârf de atac (e de presupus că pe Mateus) lângă golgeterul Mihai Roman II.

De partea cealaltă, nici nu știi ce să mai crezi despre Dinamo, care pare să joace în ultima vreme mai mult meciuri amicale, pentru că soarta ei de a disputa barajul de menținere este demult pecetluită.

În niciun caz nu este relevant ultimul rezultat, 5-1 cu Clinceni acasă, pe de o parte pentru că valoarea adversarei a fost foarte modestă, pe de alta pentru că ”mâna” de goluri a fost marcată după pauză, după ce Clinceniul a rămas în inferioritate numerică.

Sigur că Dinamo și-a câștigat ultimele deplasări (Chindia și Gaz Metan), dar până atunci nu reușise în întregul campionat nici măcar un singur punct pe terenuri străine.

Dusan Uhrin nu îi va avea la dispoziție pe Irobiso (suspendat), Ehmann (la echipa a doua), R. Grigore (nereținut în lot), Bani (accidentat)

Situația financiară destul de confuză din club, asociată cu știrile tot mai dese despre plecarea lui Dușan Uhrin nu zugrăvesc chiar cel mai optimist tablou în ceea cene privește.

ECHIPE PROBABILE

Botoșani: Pap – Braun, Dawa, Șeroni, Țigănașu – Haruț, V. Dican, Papa – Târcoveanu, M. Roman II, Mailat;

DINAMO: Eșanu – Moura, Jovanovici, Carp, St. Filip – Bordușanu, J. Rodriguez, Ivanov, Torje – Ivanovski, Morar.

  • Partida va fi arbitrată de Moroiță Andrei, ajutat de Vişan Florian Alexandru și Soponar Răzvan Ionut.
  • Toate declaraţiile şi reacţiile de la această partidă, pot fi găsite pe –->>> www.doardinamo.com

Un gând despre &8222;Avancronică I FC Botoșani – Dinamo București&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s