Dinamo, viață grea pe plan financiar. Care este datoria reală

Pe lângă momentul greu din punct de vedere sportiv, după ce Dinamo a retrogradat pentru prima oară în istoria de 74 de ani a clubului și va juca în premieră în Liga 2, s-au acutizat și problemele financiare.

Fără o bună parte din banii din drepturile de televizare, Dinamo trebuie să găsească soluții pentru a-și continua activitatea. Astfel, echipa noastră va avea o altă față, deși o parte dintre actualii jucători vor continua.

Răzvan Zăvăleanu, a dezvăluit că datoriile clubului ajung până la 5 milioane de euro, dacă excludem banii investiți de DDB, asociația suporterilor, care nu și-ar cere banii înapoi în cazul în care va veni un investitor la club. Administratorul judiciar al clubului, a explicat și cum s-a ajuns la o astfel de sumă uriașă.

Răzvan Zăvăleanu: ”Datoria reală este de 7,5 – 8 milioane de euro”

”Cred că lucrurile vin de cu foarte multă vreme în urmă. Fiecare are o parte de responsabilitate. Managementul spaniol a fost dezastruos. A contribuit la intrarea în insolvență. Cred că e vorba despre domnul Cortacero. Îl bănuiesc de o crasă incompetență și de o lipsă de raportare la realitate.

Planurile lui nu au fost susținute de nimic palpabil. La oamenii din jurul echipei, cel mai mic salariu era de 5.000 de euro. 35.000 de euro era cel mai mare salariu. La conducători, salariile erau de 10-12.000 de euro. Au fost niște chestii rupte de realitate.

Nu aș putea să arăt cu degetul către cei de dinainte. S-au făcut datorii de 7 milioane de euro în câteva luni. Dacă nu s-ar fi făcut aceste datorii, Dinamo nu ar fi intrat în insolvență. Datoria reală este undeva la 7,5-8 milioane de euro”, a spus Zăvăleanu.

Chiar și în aceste condiții, Zăvăleanu susține că nu se pune problema unui faliment la Dinamo.

”Situația nu este una chiar atât de neagră. Nu cred că se putea face ceva mai mult. Procedura insolvenței a curs extrem de bine. Au fost cele patru interdicții de transferuri ridicate la FIFA, am trecut cu bine de monitorizare, am votat planul de reorganizare, am luat licența, am câștigat litigiul cu Poli Timișoara de 1,3 milioane de euro. Nu cred că se putea face mai mult. Problema e partea sportivă.

Pentru o companie în insolvență, riscul falimentului este ca sabia lui Damocles, dar nu cred că va fi cazul lui Dinamo. Mai sunt sponsori, suporteri care au venit mereu cu sume și alți oameni care au ajutat mereu.

Suporterii lui Dinamo sunt atât de inteligenți încât să discearnă. Pentru ei, că e Dinamo în prima ligă sau nu, nu contează. Avem nevoie de un finanțator puternic. Sunt câteva discuții cu sponsori, dar oamenii m-au pasat după data celui de-al doilea meci de baraj. Urmează să luăm legătura.

Nu e cazul de faliment, nici nu mă gândesc la așa ceva. Am mai finanțat echipa cu bani și o pot face în continuare. Nu am luat niciun ban de la Dinamo, dar am adus bani de acasă. Avem încredere că în ciuda greutăților, vom izbândi”, a mai spus oficialul clubului.

Dinamo, prima retrogrdare din istorie

În acest sezon, Dinamo a jucat 41 de meciuri (sezon regulat + play-out + baraj), contabilizând 8 victorii (4 sezon regulat + 4 în play-out), 8 remize (5 sezon regulat + 2 play-out + 1 baraj) și 25 de înfrângeri (21 sezon regulat + 3 play-out + 1 baraj).

„Câinii” au avut un golaveraj halucinant pentru o echipă de asemenea calibru, respectiv -42 (-43 sezonul regulat / +3 play-out / -2 baraj / 80 de goluri primite în total). Bucureștenii au avut a doua cea mai slabă apărare din sezonul regulat, după Academica Clinceni (-43), pierzând la scor meciurile cu FCSB (0-6, 0-3), CSU Craiova (0-5, 1-6), FCV Farul (0-3), Sepsi (1-4), CFR Cluj (0-3, 1-4) sau FC Botoșani (0-4).

CITESTE SI:

Steliano Filip, OUT de la Dinamo! Care este situația lotului, ce jucători vor pleca și cine va rămâne

Răzvan Zăvăleanu a spus ce urmează pentru Dinamo. Care este situația lui Iuliu Mureșan și Dusan Uhrin

Video I Ionuț Lupescu pune tunurile pe șefii lui Dinamo. Nu exclude o revenire în Ștefan cel Mare

3 gânduri despre &8222;Dinamo, viață grea pe plan financiar. Care este datoria reală&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s