Căpitan al neputinței, anunț despre retragere după România – Muntenegru: ”Mi-a fost înjurată familia”

Vlad Chiricheș a oferit o nouă dovadă de neputință. Căpitanul naționalei i-a prilejuit lui Mugosa cel de-al treilea gol în dubla cu România. Fostul fundaș de la FCSB a fost depășit extrem de ușor în fața porții, la o centrare.

Fotbalistul a recunoscut că s-a gândit la retragere și, imediat după România – Muntenegru 0-3, a transmis care este decizia sa. Căpitanul echipei naționale pare că a revenit la gânduri mai bune și spune că în toamnă se va prezenta din nou la lot, asta în cazul în care va fi convocat. În același timp, Chiricheș a spus că a fost afectat de tratamentul pe care l-a primit din partea fanilor.

”E trist, sunt dezamăgit de perioada asta și nu știu, sper că în vacanță să îmi liniștesc puțin gândurile, să mă întorc la echipa de club bine și să mă întorc în septembrie cu determinare și să încercăm să câștigăm următoarele meciuri.

(n.r. – despre retragere) Nu, sunt momente dificile. Și câteodată gândești și la astfel de… Ai gânduri mai negre. Important e să merg în vacanță, să mă liniștesc un pic și să mergem mai departe. Au fost momente grele, după primul meci mi-a fost înjurată familia, mi-au fost înjurați copiii. Accept orice despre mine, dar de familia mea nu aș vrea să se lege nimeni.

Le mulțumim suporterilor și pentru meciul cu Finlanda, cred că s-au ridicat la un nivel foarte frumos, ne-au încurajat și noi nu am reușit să îi răsplătim. E un moment rușinos și e clar că ne e rușine de rezultatele pe care le-am obținut”, a declarat Vlad Chiricheș.

Referitor la jocul foarte slab practicat de „tricolori” în returul cu Muntenegru, Vlad Chiricheș nu a găsit explicații:

”E clar că e un moment trist pentru echipa națională. Am avut un joc slab. E un moment greu, e greu… E finalul ăsta de sezon, nu știu, ne pare rău că nu am reușit să facem mai mult. Să ne ridicăm la așteptările tuturor. Îmi pare rău că nu am reușit să facem mai mult în seara aceasta.

În momentul de față, numerele spun totul și e clar că nu suntem într-un moment bun. E important totuși să ridicăm privirea din pământ, să mergem la echipele noastre de club, să mergem să jucăm meci de meci și să revenim la națională mai hotărâți, mai determinați, cu curaj, încredere și să aducem rezultate.

Cum am spus, e un moment greu. Sperăm ca în viitor să facem mai mult, să venim cu mai multă determinare, poate să lăsăm un pic vorba și să dăm drumul la fapte.

E important să ne relaxăm în finalul asta de sezon și să venim mult mai determinați și puși pe fapte”, a mai adăugat Chiricheș.

Referitor la victoria surprinzătoare obținută de Ungaria, scor 4-0 cu Anglia pe Molineux Stadium, Vlad Chiricheș a declarat:

”Nu știu scorul de la Anglia – Ungaria. Ce au făcut? Ce pot să spun… Vorbesc despre Ungaria acum? E un moment rușinos.. Am pierdut de două ori cu Muntenegru, nu am dat gol, e clar că e rușinos”, a încheiat Chiricheș.

Reacția lui Edi Iordănescu după umilința suferită în fața Muntenegrului

Edi Iordănescu a declarat că îşi cere scuze suporterilor pentru rezultatul cu Muntenegru, subliniind că îşi asumă responsabilitatea. Selecționerul a afirmat că tricolorii au avut mari probleme din punct de vedere fizic.

”Felicităm echipa oaspete. A avut determinarea necesară pentru trei puncte. În seara asta am primit niște confirmări dure, am fost slabi din punct de vedere fizic, am suferit. Nu am reușit să avem intensitatea și forța de la meciul cu Finlanda. Îmi pare rău pentru public, îmi cer scuze în numele echipei. E un moment trist pentru noi!

Responsabilitatea este doar a mea. Am făcut-o mereu, asta fac și acum. Această serie de patru meciuri nu a fost pe placul nostru. E greu să ai relații de joc când schimbi 4-5 jucători. Mai ales când nu te ridici la nivelul așteptat din punct de vedere fizic. Am luat un gol la o fază statică. Cu atât mai rău, cu cât era minutul 42.

Responsabilitatea este a mea. Atât am putut astăzi, atât am putut să alergăm. Recunosc, nu am vrut să dau mesaje greșite până acum. Ne-au lipsit jucători față de trecut, Ianis Hagi, Nicolae Stanciu, Denis Man”, a mai spus Edi Iordănescu.

Clasament Grupa 3, Divizia B

1. Bosnia și Herțegovina (6-4 golaveraj) 8 puncte

2. Muntenegru (6-3) 7

3. Finlanda (5-6) 4

4. România (1-6) 3.

Cum arată programul României în Liga Națiunilor

Muntenegru – România 2-0

Bosnia și Herțegovina – România 1-0

România – Finlanda 1-0

România – Muntenegru 0-3.

23 septembrie 2022

Finlanda – România (21:45)

26 septembrie 2022

România – Bosnia și Herțegovina (21:45).

CITESTE SI:

Adam Nemec, reacționează după retrogradarea lui Dinamo

Florin Răducioiu, ședință cu Răzvan Zăvăleanu: ”Conducătorii strâng rândurile”

VAR-ul nu a funcționat la România – Muntenegru

2 gânduri despre &8222;Căpitan al neputinței, anunț despre retragere după România – Muntenegru: ”Mi-a fost înjurată familia”&8221;

  1. Din cîte știu eu prin anii 70 convocarea lotului și pregătirea se făcea cu o lună înainte.Nu ca acum,intr-o săptămâna pregatesti naționala pentru meciuri oficiale.Este trist procedurile de antrenament și rezultatele sunt cele care se văd.

  2. Jucatorii astia ii poti pregati cu un an inainte….atata pot…nu e vina lor…vina e a celor care ii convoaca…sunt atatia jucatori buni in tara asta care nu au loc de vedetele impresarilor care castiga bani frumosi pe spatele unor purtatori de tricouri si crampoane….

Lasă un răspuns