Oficialii lui Dinamo sistează orice negociere pentru stadionul Colentina: “Omul este dus”

Dinamo caută un stadion pe care să dispute meciurile din sezonul următor, dar până acum nu avem vești prea bune.

Se caută variante în București, dar rând pe rând primim vești că nu se poate. Arcul de Triumf pare o cauză pierdută, stadionul Cotroceni nu poate fi utilizat, iar acum se pare că nici arena din Colentina nu poate găzdui meciurile echipei noastre, asta din cauza patronului de la Daco Getica.

Oficialii lui Dinamo îşi doreau să negocieze pentru a evolua pe stadionul din Colentina, principalul raţionament fiind faptul că echipa ar rămâne în cartier şi ar fi mai uşor să atragă suporterii şi în Liga a II-a.

Doar că, după declaraţiile dure ale lui Ionel Ciuclea, patronul celor de la Daco-Getica şi omul care gestionează stadionul Colentina, oficialii dinamovişti au sistat orice negociere pentru a evolua acolo în Liga 2:

“Omul este dus cu declaraţiile alea!”, au spus oficialii clubului după ce au auzit declaraţiile lui Ciuclea. Dinamo trebuie să se reorienteze în condiţiile în care variantele pe care le aveau în vedere cad una după cealaltă.

Declaraţia care a provocat stupoare printre cei din club a fost dată de Ionel Ciuclea, care spunea: ”Domnilor, eu cred că vreți să vorbim lucruri serioase, nu? Ce să caute Dinamo la noi în bază? Ăștia nu au bani nici măcar de o ciorbă, falimentul scrie pe ei, iar voi visați verzi și uscate din tot ce vă spune acest domn Zăvăleanu de luni de zile?

Nici măcar dacă Zăvăleanu îmi pune chirie pe masă un milion de euro nu voi accepta ca Dinamo să vină la noi pe stadion. Nu au ce să caute aici. Păi voi vreți să plătim scaune rupte după cei din PCH?”, a spus Ciuclea pentru ProSport.

”Arena noastră este catedrala copiilor noștri. Arena din Colentina este Biserica acestor copilași. Zăvăleanu nu poate intra la noi în bază nici măca cu rachetele lui Vladimir Putin. Să meargă să joace cu Dinamo la el prin Cluj sau pe la Alba Iulia. Se poate duce și pe la Galați sau prin Moldova, dar în niciun caz nu Dinamo are ce să caute în Colentina”, a spus Ionel Ciuclea.

Alături de stadionul Colentina, oficialii dinamovişti s-au interesat şi de stadionul Cotroceni, însă şi din partea oficialilor de la BNR au primit răspuns negativ. Deşi inaugurat recent şi folosit doar de echipele de rugby şi naţionalele U-19, majoritatea echipelor de fotbal au interzis pe “Arcul de Triumf”.

Pe noua şi cocheta arenă din nordul Capitalei au avut acces până acum echipele de rugby şi naţionalele de tineret şi juniori ale României. De închirierea arenei s-au arătat interesaţi şi cei de la FCSB, dar atât roş-albaştrii cât şi Dinamo au primit interzis.

În aceste condiţii, este posibil ca Dinamo să fie alungată din Bucureşti pentru Liga 2, variantă neagreată de conducere. Printre potenţiale soluţii sunt stadioanele din Voluntari şi de la Giurgiu.

2025 este anul în care ar trebui să fie gata noul stadion Dinamo
25.000 de locuri ar trebui să aibă noul stadion al “câinilor”

CITESTE SI:

Constantin Anghelache: ”Nu mă ascund, sunt un om transparent” :))

Gafă mondială a ministrului Eduard Novak față de Robert Glință!

Video I Robert Glință, discurs de mare campion după revenirea în țară

2 gânduri despre &8222;Oficialii lui Dinamo sistează orice negociere pentru stadionul Colentina: “Omul este dus”&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s