Ovidiu Burcă, prima reacție după numirea ca antrenor principal: ”O onoare imensă”. Cum arată staff-ul

Joi, Dinamo şi-a prezentat oficial noul antrenor, pe Ovidiu Burcă (42 de ani). Acesta a îmbrăcat tricoul alb-roşu pentru trei sezoane în cariera de jucător şi revine în Ştefan cel Mare după 17 ani.

Fostul fundaș era liber de contract după despărțirea de CSM Slatina, formație din eșalonul al treilea. Burcă are ca principal obiectiv promovarea cu Dinamo la finalul actualului sezon, însă tehnicianului nu îi va fi deloc ușor, ținând cont de problemele actuale ale „câinilor”.

Dinamo a fost pregătită în ultima vreme de Iulian Mihăescu și Ionel Augustin, însă noua conducere a clubului, în frunte cu Vlad Iacob, administratorul special, a decis să meargă pe mâna lui Ovidiu Burcă. Antrenorul îi va avea alături pe Sorin Colceag, care ar urma să fie secund și pe Florin Marin, pe postul de consilier.

Totodată, la Dinamo este așteptat și Ionel Dănciulescu, pentru a ocupa rolul de director sportiv, dar și un preparator fizic.

„Și pentru mine este o onoare imensă și o mândrie să fiu antrenorul lui Dinamo, chiar dacă echipa nu e în cel mai bun moment. Cu atât mai mult, e o mândrie că s-a apelat la mine în acest moment dificil. Ce pot eu să le promit celor care au avut încredere în mine că vom face tot ce este posibil să readucem clubul unde îi este locul. Nu e ușor, dar sunt convins că atunci când muncești foarte eficient și pui foarte mult suflet, lucuruile nu au cum să meargă decât în direcția bună. Înțeleg responsabilitatea de pe umerii mei, dar mă simt pregătit și sunt ferm convins că vom duce Dinamo acolo unde îi este locul.

Numirea mea a depins oarecum de investirea lui Vlad ca administrator special, pe de o parte. Pe de altă parte, pentru că a trebuit să înțeleg foarte bine momentul în care se află Dinamo și cred că de asta a durat așa de mult.
Pe majoritatea dintre jucători îi știu, dar aș vrea să nu mă hazardez, chiar dacă timpul ne presează foarte tare.

Vreau să fac o evaluare cât mai corectă a jucătorilor și vreau să fim inspirați să selecționăm jucătorii care pot să dea cel mai bun randament în tricoul lui Dinamo, pentru că tricoul lui Dinamo este un tricou greu. Avem nevoie să identificăm jucători motivați care să joace la Dinamo și care au capacitatea și talentul să o poată face.

Eu o să am un staff care încă nu e definitivat, pentru că pe oamenii pe care îi avusesem nu puteam să îi țin pe loc. Încerc să aduc în jurul meu oameni foarte bine pregătiți și motivați. Când ești motivat, nimic nu te poate opri să-ți faci meseria la cel mai înalt nivel. Sunt anumite lucruri care țin de nivelul nostru de existență, unii au copii, familie, credite. Am încercat ce resurse mai există în Dinamo.

L-am găsit aici pe Sorin Coceag, pe care l-am adus și la altă echipă, la nivelul academiei, e bine pregătit, mi-a fost profesor și când am făcut cursurile de antrenor. Va fi secundul meu. Consilier tehnic va fi Florin Marin, pentru că e un moment în care trebuie să construim, e nevoie și de experiență, e un foarte bun strateg și tactician. Sunt în discuții cu un preparator fizic, dar nu pot să vă spun până luni. Primul criteriu trebuie să fie nivelul de competență. Apoi, dacă e și dinamovist, e varianta optimă. Pe Danciu îl doresc și eu, și Vlad, vom vedea în zilele următoare dacă putem să îl aducem”, a spus Burcă, la conferința de presă.

Ionel Dănciulescu, revenire de senzaţie la Dinamo?

Noul administrator special al lui Dinamo ar plănui şi o revenire de senzaţie, în forma întoarcerii lui Ionel Dănciulescu (45 de ani).

După ce a fost team manager al ”câinilor” în perioada 2018 – 2020, legenda alb-roşie ocupă postul de coordonator al academiei lui CS Dinamo.

Însă, Iacob ar plănui să îl aducă la Dinamo București prin a îi oferi postul de director sportiv.

”Pentru Dinamo o să fiu mereu disponibil, nu există negociere, ştiţi unde sunt, ştiţi unde am jucat şi ştiţi că numele meu este legat de acest nume”, a declarat Dănciulescu pentru playsport.ro.

Dinamo București va debuta în Liga 2, ediția 2022-2023, în deplasare, împotriva echipei Progresul Spartac din Capitală, după tragerea la sorți efectuată astăzi la sediul Federației Române de Fotbal (FRF).

Programul dinamoviștilor în sezonul regular al Ligii a 2-a:
  1. Progresul Spartac – Dinamo București | 6 august
  2. Dinamo București – Oțelul Galați | 13 august
  3. Viitorul Pandurii Tg. Jiu – Dinamo București | 20 august
  4. Dinamo București – Unirea Dej | 27 august
  5. Concordia Chiajna – Dinamo București | 3 septembrie
  6. Dinamo București – CSA Steaua | 10 septembrie
  7. Gloria Buzău – Dinamo București | 17 septembrie
  8. Dinamo București – Unirea Slobozia | 1 octombrie
  9. Minaur Baia Mare – Dinamo București | 8 octombrie
  10. Dinamo București – Ripensia Timișoara | 15 octombrie
  11. Metaloglobus București – Dinamo București | 22 octombrie
  12. Dinamo București – CSM Slatina | 29 octombrie
  13. Csikszereda Miercurea Ciuc – Dinamo București | 5 noiembrie
  14. Dinamo București – CSC Dumbrăvița | 12 noiembrie
  15. Politehnica Iași – Dinamo București | 26 noiembrie
  16. FC Brașov – Dinamo București | 3 decembrie
  17. Dinamo București – Unirea Constanța | 25 februarie
  18. CSC Șelimbăr – Dinamo București | 4 martie
  19. Dinamo București – Politehnica Timișoara | 11 martie

CITESTE SI:

Prima reacţie a presupusului nou investitor, Mohammad Murad

Bogdan Lobonț, remarca dureroasă după despărțirea de FRF: ”Joacă de frică și automat se iau decizii greșite”

Vlad Iacob a stabilit noul obiectiv al ”câinilor”: ”Ne dorim foarte mult”

3 gânduri despre &8222;Ovidiu Burcă, prima reacție după numirea ca antrenor principal: ”O onoare imensă”. Cum arată staff-ul&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s