Ionuț Nedelcearu (26 de ani) a retrogradat în Serie C alături de Crotone, însă nu va rămâne acolo. Fundașul român își continuă aventura în Italia.

Fostul dinamovist urmează să semneze un contract cu Palermo, formație care a promovat în Serie B la finalul ultimului sezon.
Ionuț Nedelcearu a fost dorit în această vară și de o altă echipă din Serie B, de Pisa, care a ratat dramatic promovarea în prima ligă, în finala barajului cu Monza, dar și de Lech Poznan, campioana Poloniei, dar se pare că proiectul de la Palermo l-a convins.
La Palermo, Ionuț Nedelcearu va fi coechipier cu Mirko Pigliacelli, fotbalist cumpărat de nou promovata din Serie B de la Universitatea Craiova.
Ionuț Nedelcearu a ajuns în Italia în urmă cu un an, când Crotone l-a cumpărat de la AEK Atena pentru 1.25 milioane de euro, iar în ultimul sezon a fost jucător de bază la formația calabreză, pentru care a evoluat în 36 de jocuri.
Ionuț Nedelcearu (26 de ani) a început fotbalul la Dinamo, iar clubul nostru l-a vândut la UFA pentru 700.000 de euro în februarie 2018. A stat la gruparea din Rusia până în octombrie 2020, atunci când grecii de la AEK Atena l-au cumpărat cu 550.000 de euro.
Internaționalul român a fost vândut de AEK Atena la Crotone în iulie 2021 pentru 1,25 milioane de euro, iar pentru formația care evolua la acel moment în Serie B a jucat în 36 de meciuri și a dat două goluri.
Cotat de site-urile de specialitate la 1.000.000 de euro, Ionuț Nedelcearu a retrogradat cu Crotone în Serie C la finalul sezonului 2021 – 2022. După ce echipa sa a ajuns în cel de-al treilea eșalon din Italia, internaționalul român a început să își caute un alt angajamemt.
21 de meciuri și două goluri are Ionuț Nedelcearu la echipa națională a României, acolo unde a debutat pe 27 martie 2018 într-un meci amical câștigat cu Suedia, scor 1-0.
CITESTE SI:
„Ar fi un lucru extraordinar să avem susţinerea financiară a domnului Ţiriac”
Vlad Iacob, convins că datoriile lui Dinamo vor scădea. Planul pus la cale
3 gânduri despre &8222;Ionuț Nedelcearu semnează și continuă în Italia&8221;