Marco Ehmann și-a găsit echipă după despărțirea de Dinamo

Marco Ehmann (22 de ani) și-a reziliat contractul cu Dinamo, în această vară.

Fundașul central este foarte aproape de a ajunge la o înțelegere cu ciprioții de la Enosis Neon Paralimni, echipă nou-promovată în prima ligă din Insula Afroditei.

Kerkida.net scrie că există un acord verbal între fotbalist și club, iar transferul urmează să fie oficializat în curând.

Ovidiu Burcă i-a înțeles dorința de a pleca de la Dinamo

Marco Ehmann l-a anunțat pe Ovidiu Burcă, actualul antrenor al celor de la Dinamo, că și-ar dori să plece de la echipă.

”Precum ați aflat deja de la dl. Burcă am ajuns ieri, 26 iulie, la o înțelegere pe cale amiabilă cu dl. Zăvăleanu pentru rezilierea contractului meu cu Dinamo.

Tuturor Dinamoviștilor le doresc toate cele bune și mulțumesc tuturor care m-au ajutat și sprijinit în toți acești 4 ani.

Cu respect!”, a fost mesajul lui Marco Ehmann.

Ehmann s-a născut în Germania, la Spaichingen, și și-a făcut junioratul la formațiile Reutlingen 05, Freiburg, Borussia Dortmund și Karlsruher, înainte de a ajunse la Dinamo, în 2018.

În cariera sa, Ehmann a mai fost împrumutat la Farul Constanța (2018/2019) și CSM Reșița (2019/2020).

200.000 de euro este cota de piață a jucătorului, conform transfermarkt.de.
Marco Ehmann a fost internațional german de tineret U15 și U16, dar și internațional român U18, U19 și U21.
În sezonul trecut, Marco Ehmann a evoluat în 21 de partide pentru Dinamo, în toate competițiile, însă fără prea mult succes. Echipa din ”Ștefan cel Mare” a retrogradat pentru prima dată în istorie.

CITESTE SI:

Dinamo se mută din București pentru meciul cu Oțelul Galați

Decizie importantă luată cu privire la CCJ

Dinamo, discuții cu un nou sponsor

3 gânduri despre &8222;Marco Ehmann și-a găsit echipă după despărțirea de Dinamo&8221;

Lasă un răspuns