Mohammad Murad clarifică situația negocierilor cu Dinamo

Omul de afaceri Mohammad Murad (55 de ani), care are o avere de peste 150 de milioane de euro, e dispus să investească la Dinamo!

Mai mult, a apărut și pista Petrolul Ploiești, conform lui și a lui Costel Lazăr, președint Petrolul Ploiești.

Libanezul a lămurit această varianta și a spus de ce nu va merge la Ploiești. Totodată, omul de afaceri a spus că negocierile cu Dinamo sunt în continuă desfășurare, dar a spus și care este problema în momentul de față:

”Am avut o întâlnire foarte constructivă și suntem pe linia dreaptă. Am grăbit cât se poate de mult lucrurile. Un obstacol este cel care deține acțiunile. Trebuie să înțeleagă că dacă nu are soluții, trebuie să cedeze aceste acțiuni într-un mod, zic eu, corect.

E păcat să blocheze planurile noastre pentru niște aberații. Tare aș vrea să rezolvăm cât se poate de mult procedura și să fie lucrurile bătute în cuie în cel mai scurt timp”, a declarat Murad pentru prietenii noștri de la playsport.ro.

”Părerea mea este că lucrurile sunt rezolvate într-un procent de peste 80%. Suntem interesați de Dinamo eu și un grup de persoane. Nu sunt singur în acest demers. Aș vrea ca toată lumea care poate să sprijine proiectul de reconstrucție al lui Dinamo, s-o facă.

Așteptăm azi, mâine, un răspuns concret și sper să fie în sensul bun. N-au picat în nicio secundă negocierile cu Dinamo, totuși, problema nu este pe termen scurt, ci pe termen lung”, a mai declarat Murad.

De ce nu va investi la Petrolul: ”O zic de la început: cât timp este actualul primar în funcție, eu nu voi investi niciun leu în Ploiești! O cunoștință a fost la Ploiești și a purtat el un dialog, atât.

Am fost invitat la o discuție acolo, dar, repet, am avut o experiență neplăcută cu actualul primar din Ploiești! Era atractivă echipa Petrolul Ploiești, dar nu cu actuala conjunctură, implicit actuala conducere din Ploiești.”

CITESTE SI:

Baschet I Dinamo continuă campania de transferuri

Handbal I S-au pus în vânzare abonamentele pentru Liga Zimbrilor 2022-2023

Baschet I Dinamo de neoprit!

3 gânduri despre &8222;Mohammad Murad clarifică situația negocierilor cu Dinamo&8221;

Lasă un răspuns