Oficial I Dinamo a semnat cu un portar

Oficialii lui Dinamo au început săptămâna cu bine și au anunțat un nou transfer.

Dinamo l-a prezentat oficial pe portarul bosniac Filip Dujmovic (23 de ani), care, cel mai probabil, va fi noul titular dintre buturile echipei conduse de Ovidiu Burcă.

După startul de sezon din Liga 2, „câinii” au acuzat lipsa de experiență a tânărului portar Denis Oncescu (18 de ani), care a fost titular în toate cele trei meciuri, astfel că Dinamo speră ca problema să fie acum rezolvată.

Filip Dujmovic, portar de 1.91m, a venit din postura de jucător liber de contract, după ce a jucat ultima oară în Serbia, la formația Radnicki Nis. În sezonul început recent, goalkeeper-ul bosniac a apărat în două partide, inclusiv în una din preliminariile Conference League, care a fost pierdută de formația sa la loviturile de departajare contra maltezilor de la Gzira (scor 5-5, la general, 1-3 d.l.d).

COMUNICAT OFICIAL:

„23 de ani, 1.91 m, fost component al loturilor naționale de juniori și U21 ale Bosniei, Filip Dujmović a evoluat ultima oară în prima ligă a campionatului din Serbia, la FK Radnicki.

Filip Dujmović a apărat ultimul meci oficial luna trecută, pe 31 iulie, în partida FK Radnicki vs Backa Topola, în etapa a patra a campionatului din Serbia.

Zeljeznicar U19 (Bosnia), Adana Demir U21 (Turcia), Spartak Subotica (Serbia), Mladost Kakanj (Bosnia) și FK Radnicki (Serbia) sunt echipele din cariera noului portar dinamovist.

56 de meciuri are Filip Dujmović în prima ligă a campionatului din Serbia pentru Spartak Subotica (40) și FK Radnicki (16). Luna trecută, pe 28 iulie, a apărat pentru FK Radnicki în Conference League”, este prezentarea făcută de Dinamo noului jucător.

Ce transferuri a făcut Dinamo în această vară

Antrenor – Ovidiu Burcă

Veniri – Dani Iglesias (27 ani / mijlocaș ofensiv / SKF Sered / liber de contract), Vasile Buhăescu (CSA Steaua / liber de contract), Neluț Roșu (FC Voluntari / liber de contract), Valentin Lazăr (CSM Reșița / liber de contract), Cătălin Țîră (AS Bisceglie 1913 / liber de contract), Bogdan Gavrilă (Sirens FC / liber de contract), Iulian Roșu (Metaloglobus / liber de contract), Andrei Florescu (Metaloglobus / revenit după împrumut), Alin Demici (FC Rapid 1923 / liber de contract), Alexandru Chilili (FC Voluntari / împrumutat), Alexandru Pop, Ionuț Bobea (Odorheiu Secuiesc / liberi de contract), Alin Șerban (CS Mioveni / liber de contract), Denis Oncescu, Cristian Ionescu, Mario Șutru, Mario Zamfir, Daniel Dinu (promovați de la juniori)

Plecări – Christian Irobiso (Petrolul / contract încheiat), Steliano Filip (contract reziliat), Ricardo Grigore (FCU Craiova / 50.000 euro), Vlad Morar (FCV Farul / contract încheiat), Gabriel Torje (FCV Farul / contract încheiat), Cosmin Matei (Sepsi OSK / contract încheiat), Alexandru Răuță (FC Hermannstadt / contract încheiat), Baptiste Aloe (AS Nancy / contract încheiat), Cătălin Carp (FC Ufa / contract încheiat), Balthazar Pierret (Quevilly Rouen Metropole / contract încheiat), Mirko Ianovski (Petrolul / contract încheiat), Andreas Mihaiu (Chindia / contract încheiat), Răzvan Grădinaru (Karmiotissa / contract încheiat), Igor Jovanovic (FC Brașov SR / contract încheiat), Jonathan Rodriguez (CFR Cluj / împrumut expirat), Desire Segbe Azankpo (USL Dunkerque / împrumut expirat), Thomas Chesneau (Concordia Chiajna / împrumut expirat), Dusan Celar (CFR Cluj / împrumut expirat), Andrei Florescu (FC Argeș / contract reziliat), Andrei Radu, Antoni Ivanov, Cristiano Figueiredo, Claudiu Stan, Mario Pavel (contracte reziliate).

CITESTE SI:

Programul etapei a 5-a. Când se joacă Chiajna – Dinamo București

”Lupii galbeni” au luat foc după anunțul lui Murad: ”Nu știu cum se spune manglitor în limba arabă”

Mohammad Murad clarifică situația negocierilor cu Dinamo

3 gânduri despre &8222;Oficial I Dinamo a semnat cu un portar&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s