Video I De ce nu putem evolua încă pe Arcul de Triumf

Dinamo și suporterii echipei doresc să se mute, pentru restul sezonului de Liga a 2-a, pe stadionul ”Arcul de Triumf”.

Mai mult, clubul nostru chiar a vândut abonamente pentru actuala stagiune, 2022-2023, pe arena de pe lângă Herăstrău.

În acest demers, administratorul special Vlad Iacob a subliniat că, în acest sezon, echipa se va muta pe stadionul ”Arcul de Triumf”. Ba chiar tatăl acestuia, Dorin Iacob, a dat de înțeles că, după ce gazonul va fi schimbat, ”câinii” vor juca acolo.

”Ministerul Sportului a obținut prin HG custodia Arcului de Triumf. Statul a dat MS ,nu federației de rugby. S-a pornit de la premisa că sunt bani publici, să fie deschis pentru alte sporturi. Ne-a dat un fel de ușurare, e bine că poate evolua și Dinamo acolo. În legislația românească, e ușor să treci un bun dintr-un loc în altul, e mai greu să ne organizăm. În aceste momente, Ministerul Sportului nu a creat entitatea care să gospodărească locul.

Noroc cu domnul Petrache și cu cei de la Rugby, gospodăresc ei locul, o fac cu cinste, dar noi nu avem cui ne adresa. Ne adresăm cuiva dat prin lege să poată acordă, ei nu știu cum să coboare cu picioarele pe pământ, cei de la rugby nu pot dispune pozitiv în raport cu noi, desi au deschidere. A mai apărut o problemă pentru cei care pot decide, au cerut mai mulți inchiriera, cum facem?

Degeaba ne ducem și le spunem, Dinamo are public, e justificat, poți alege între noi. Trebuie să o gestionăm cu răbdare și să găsim soluții. Nu poate ține un politician un bun făcut din ban publici, să nu fie folosit pentru destinația pe care l-ai făcut, tocmai pentru destinația prin care ți-ai motivat HG prin care l-ai luat. Vedem în ce paradox suntem?

Noi încercăm să le spunem cum trebuie să privească lucrurle, să decidă în sensul asta, există bunăvoința, toată lumea respiră puțin prin cei care au pus gazonul, mai sunt 20 de zile în care el trebuie să treacă pentru a putea fi pus în folosință. Sunt premise să jucăm acolo, dar nu ține de situația de la Dinamo. Pentru meciul cu CSA, discutăm pentru Arena Națională”, a declarat Dorin Iacob, la Radio Dinamo.

Președintele Federației Române de Rugby, Alin Petrache a menționat că, în nicio secundă, nu s-a pus problema schimbării gazonului.

În schimb, iarba de pe arenă a intrat într-un proces de regenerare din cauza numărului mare de meciuri disputate aici.

”Nu, cum să fie schimbat gazonul pe Arcul de Triumf”? A intrat într-o regenerare de 30 de zile, pentru că am avut turnee importante pe el. Trebuie să fie readus la o suprafață normală de joc. Ars nu a fost, doar tocit, deoarece au fost 24 de echipe pe el. Am stabilit cu cei care fac mentenanța că, 30 de zile, să nu fie niciun fel de activitate pe el. E destul de delicat. De-asta mă și întreb uneori cum ar putea să joace toate echipele acelea multe care și-au exprimat intenția pe Arc”. Ieri arăta extrem de bine. Au mai rămas cam 10 zile, iar după e bun de joc”, a spus acesta Petrache playsport.ro.

Mai mult, acesta a subliniat că, după cele 30 de zile de mentenanță, arena va fi dedicată naționalei de seniori de rugby. „Stejarii” sunt calificați la Cupa Mondială din 2023, ce se va organiza în Franța.

În acest sens, vor începe pregătirea, prin meciuri internaționale, în ceea ce privește turneul mondial.

”Intrăm în program de pregătire pentru Cupa Mondială. Echipa națională de rugby are 12 meciuri internaționale în perioada următoare, toate pe Arcul de Triumf”, a mai spus acesta.

Dinamo – Unire Dej, pe arena din Clinceni

Dinamo primește vizita celor de la Unire Dej sâmbătă, de la ora 11:30.

Clubul nostru a anunțat punerea în vânzare a biletelor pentru meciul din Ilfov. Prețurile variază între 15, 25 și 40 de lei, în funcție de locul în care este achiziționat biletul. Acestea se pot achiziționa de pe platforma online bilete.ro.

CITESTE SI:

Handbal I Programul ”dulăilor” în Liga Zimbrilor

Dorin Iacob a lămurit ”problema” Dorin Șerdean și clarifică negocierile cu Murad și Shoucair

Oficial I Dinamo a semnat cu un portar

3 gânduri despre &8222;Video I De ce nu putem evolua încă pe Arcul de Triumf&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s