Ovidiu Burcă, ULUIT de ratările avute cu Gloria Buzău: ”Ratezi în halul ăsta?!”

Dinamo a fost învinsă, duminică, în deplasare, scor 2-1, de echipa Gloria Buzău, în etapa a 7-a din Liga 2.

Pentru Dinamo a marcat Giafer, în minutul 2, în timp ce pentru buzoieni au punctat Lopez ’24 şi Gaitan ’79.

Fotbaliști dinamoviști l-au exasperat pe Ovidiu Burcă după ratările avute mai ales în prima repriză.

„Au fost câteva momente psihologice. La ocaziile pe care le-am avut în prima repriză, puteam să facem 2-0 sau 3-0. Să ai atâtea ocazii, să ajungi acolo atât de ușor și să ratezi de maniera asta, poate că nu meritam mai mult.

Din păcate, continuăm să nu strângem puncte și asta e cel mai dureros pentru mine. Să creezi ocazii cu atât de multă ușurință și să nu le fructifici, fotbalul te pedepsește.

Ce să lipsească? Puțină luciditate, puțină concentrare poate. În ultimii metri de teren, jucătorul trebuie să ia decizii, să fie lucid, stăpân pe el, asta lipsește”, a spus Burcă la final.

Chiar dacă Dinamo a pierdut, Ovidiu Burcă a remarcat progresul echipei, însă nu înțelege cum de se poate rata în asemenea hal.

„Ce să zic? Iar să zic că echipa arată bine? Da, arătăm din ce în ce mai bine, dar echipa nu adună puncte și e dureros. De fiecare dată jucăm bine, controlăm bine jocul cu minge și fără minge, creștem intensitatea jocului, creștem ritmul. Din păcate, ratezi în halul ăsta!

E binevenită pauza, sper să mai reglăm și să mai schimbăm ceva, să venim cu ceva nou în metodele și mijloacele de pregătire și poate reușim, în primul rând, să înscriem și să nu luăm gol, pentru că, de fiecare dată, luăm un gol mai mult decât adversarul, asta e o altă problemă pe care trebuie să o rezolvăm”, a spus Burcă.

La un moment dat, Ovidiu Burcă a lăsat de înțeles că s-ar putea despărți de Dinamo.

„După fiecare interviu am zis că facem o echipă competitivă. Ne batem de la egal la egal cu echipe care au bugete mari, au avut timp, au adus jucători și au un lot extraordinar. Trebuie să vedem și lucrurile astea și să avem răbdare. Din păcate, știți cum e la Dinamo, lumea nu are răbdare”, a precizat Burcă.

Întrebat unde va mai juca echipa meciurile de pe teren propriu, având în vedere problemele de la Clinceni, Burcă a dat un răspuns neașteptat.

„Nu o să jucăm înaltă parte. Dacă nu avem unde să jucăm, mergem în Ștefan cel Mare, la noi acasă, poate avem mai mult noroc acolo”, a spus Burcă.

@doar_dinamo_official

Înfrângere dramatică la Buzău! Gloria Buzău – Dinamo 2:1 (pentru Dinamo a marcat Giafer)

♬ original sound – Doar_Dinamo_Official

Dinamo este pe 16, cu 6 puncte, iar pe ultimul loc este Metaloglobus, cu un punct.

CITESTE SI:

Video I Înfrângere dramatică la Buzău

Dinamo a cerut falimentul lui Hermannstadt

Doi dinamoviști convocați la loturile naționale!

3 gânduri despre &8222;Ovidiu Burcă, ULUIT de ratările avute cu Gloria Buzău: ”Ratezi în halul ăsta?!”&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s