FIFA, decizie controversată luată în cazul Platini-Blatter

La 8 iulie, Michel Platini, fost preşedinte UEFA, şi Sepp Blatter, fost preşedinte FIFA, au fost achitaţi de justiţia elveţiană. Parchetul elveţian ceruse un an şi opt luni de închisoare pentru cei doi.

FIFA a anunţat că nu intenţionează să conteste decizia din iulie de achitare a foştilor conducători Sepp Blatter şi Michel Platini într-un dosar de fraudă care a zguduit fotbalul mondial în 2015.

“Lăsăm autorităţile elveţiene să continue acest caz”, a precizat FIFA.

Părţile implicate puteau depune apel în termen de 20 de zile de la primirea motivării deciziei din iulie. Motivarea decizie a venit la 29 septembrie.

Miercuri, Parchetul elveţian a anunţat că a făcut apel.

Michel Platini (67 de ani), fost preşedinte UEFA, şi Sepp Blatter (86 de ani), au fost judecaţi pentru fraudă în dosarul plăţilor suspecte care i-au obligat să părăsească fotbalul, în 2015. Cei doi foşti conducători, care erau acuzaţi şi de management defectuos, abuz de încredere şi fals, au fost suspectaţi că au „făcut în mod ilegal, în detrimentul FIFA, o plată de două milioane de franci elveţieni” (1,8 milioane de euro) „în favoarea lui Michel Platini”.

Triplul câştigător al Balonului de Aur l-a consiliat pe Sepp Blatter între 1998 şi 2002, în timpul primului mandat al elveţianului în fruntea FIFA. Contractul scris, încheiat în 1999, prevedea o remuneraţie anuală de 300.000 de franci elveţieni, „facturată de Platini şi plătită integral de Fifa”, a reamintit anul trecut Parchetul elveţian.

Cu toate acestea, în 2011, „la mai bine de opt ani de la încheierea activităţii sale de consilier”, fostul căpitan al echipei naţionale a Franţei „a reclamat o datorie de două milioane de franci elveţieni”, plătită de forul internaţional „cu ajutorul” lui Sepp Blatter, şi considerată „nefondată” de către procuratură.

Cei doi au insistat încă de la începutul investigaţiei că au convenit verbal asupra unui salariu anual de un milion de franci elveţieni pentru această activitate de consiliere, dar că finanţele FIFA de la acea vreme nu permiteau plata lui Michel Platini, astfel că, susţin ei, pur şi simplu au plătit cu întârziere diferenţa.

CITESTE SI:

Cupa României se joacă pe bani! Ce sumă va primi Dinamo după egalul din derby-ul cu Craiova

Video I Dezvăluiri emoționante despre cultul Cătălin Hîldan: ”Tot timpul îmi spunea >Uite, tată, că nu l-au uitat!<”

Video I Cristi Hîldan, ce reprezintă programul DDB pentru Dinamo: ”Echipa nu exista astăzi fără acest proiect”

3 gânduri despre &8222;FIFA, decizie controversată luată în cazul Platini-Blatter&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s