Ce a însemnat retrogradarea lui Dinamo pentru Cristi Hîldan

Cristi Hîldan, fratele ”Unicului Căpitan” Cătălin Hîldan, a explicat cât de mult a fost afectat de prima retrogradare din istoria clubului din Ștefan cel Mare.

El a mărturisit că, deși nu s-a dezis de clubul său de suflet, unde a fost jucător de rugby, iar în prezent este antrenor la această disciplină, nu a mai avut puterea de a merge pe stadion la meciurile echipei de fotbal, după momentul retrogradării.

”(De când nu ai mai fost pe stadion la un meci al lui Dinamo?) Nu mai știu, de mult. Sezonul ăsta, după retrogradare, nu. Nu m-am mai dus pentru că, odată cu retrogradarea, ceva a murit în mine. Nu neapărat că reneg sau nu mai sunt dinamovist, nu există așa ceva, dar ceva a murit în mine. Poate și faptul că am avut probleme, după decesul tatălui meu, pentru că mi s-au întâmplat tot felul de lucruri, nu vreau să intru în detalii. Nu am mai fost conectat la tot ce înseamnă Dinamo și practic m-am îndepărtat ușor-ușor.

Da, sunt anumite frustrări de la care am ce învăța și acum învăț, dar viața merge înainte, trag concluziile necesare și pe viitor încerc să remediez pe unde mai greșesc”, a spus Cristi Hîldan în cadrul noi emisiuni de la PlaySport dedicată suporterilor dinamoviști, ”Dinamo 7/9”.

Dezvăluiri emoționante despre cultul Cătălin Hîldan

Acest an a fost unul extrem de dificil pentru familia Hîldan. În data de 5 martie, a încetat din viață Marin Hîldan, tatăl lui Cătălin și Cristi Hîldan, iar comemorarea a 22 de ani de la dispariția ”Unicului Căpitan” nu a mai fost la fel ca până acum.

Cristi Hîldan, a povestit câteva momente extrem de emoționante, care explică exact ce a însemnat și ce înseamnă în continuare fostul mijlocaș central pentru întreaga suflare dinamovistă.

Fostul rugby-ist al lui Dinamo și actualul antrenor la echipa de ruby din Ștefan cel Mare, Cristi Hîldan (49 de ani) a povestit câteva întâmplări petrecute de-a lungul timpului, care arată exact atașamentul fanilor dinamoviști pentru Cătălin Hîldan.

”Este un altfel de octombrie. Un altfel de an pentru mine și familia mea, pentru că l-am pierdut și pe tata. Tot într-o zi de 5, în martie. A fost un an de 1000 de ori mai greu. Când am fost la cimtir la Brănești pe 5 octombrie îl căutam pe tata cu privirea. Mi-a fost foarte greu să nu îl caut cu privirea în toate lucrurile în care îl știam de 22 de ani.

Tata întotdeauna trăia altfel ziua asta, parcă cu mai multă pasiune așa. Văzând atâta lume care îl celebrează pe Cătălin și îi strigă numele, îi aduceau o mângâiere. Tot timpul îmi spunea ‘Uite, tată, că nu l-au uitat și în fiecare an vin alții și alții, care poate nu l-au cunoscut și sigur nu l-au cunoscut’.

Îmi aduc aminte că în urmă cu vrei 7-8 ani am mers la cimitir tot într-un 5 octombrie și am văzut copii de 5 sau de 6 ani cu flori în mână la mormântul lui Cătălin. I-am spus lui tata și începuse să plângă. Mi-a zis ‘Uite, tată, când nu o să mai fiu eu, sigur ei vor veni aici la cimitir si vor aprinde o lumânare sau vor veni acasă să cinstească un pahar de vin făcut de mine’.

Am luat decizia asta (n.r. De a le cere fanilor ca în acest an să nu mai vină la casa de la Brănești) pentru că e foarte greu. E foarte curând pentru tata. Și pentru a o proteja pe mama. Practic, tata era sufletul acolo. Peluza Cătălin Hîldan acolo a luat naștere, acolo s-au pus bazele, a devenit mai puternică pe 5 octombrie și 3 februarie (n.r. data nașterii lui Cătălin Hîldan).

Nu am să uit în viața mea un 3 februarie, când a nins, acum 7-8 ani, a nins foarte tare. Ne-am trezit acasă cu niște suporteri care au venit prin zăpadă 17 km. Cred că au fost 30-40 de suporteri care au venit să îi spună lui tata că sunt alături de el, chiar pe 3 februarie. Poliția le-a oprit mașinile la Pantelimon și ei au venit pe joc, au zis ‘Este pe barba noastră, ne ducem acolo’”, a spus Cristi Hîldan.