Video I Florentin Petre a rememorat celebrul meci Dinamo – Everton 5-1 din preliminariile Cupei UEFA

Fostul mijlocaș a lui Dinamo, Florentin Petre și-a reamintit meciul de senzație din Ștefan cel Mare cu Everton cu scorul de 5-1, în toamna anului 2005, în preliminariile Cupei UEFA, denumirea de atunci a Europa League.

”Piticul” a marcat un gol în acea întâlnire, în minutul 74. Celelalte reușite ale ”câinilor” au fost semnate de Claudiu Niculescu, Ianis Zicu și Florin Bratu, cu o ”dublă”.

Florentin Petre și-a adus aminte de acea echipă formidabilă creată de Ioan Andone în Ștefan cel Mare. Fostul internațional român a explicat că cel poreclit ”Fălcosul” a avut un rol determinant în acel rezultat de prestigiu. De asemenea, Petre a vorbit despre individualitățile de care dispunea Dinamo la acel moment, mai ales în compartimentul ofensiv.

”Un meci frumos, un meci pe care îl povestim nepoților (n.r 5-1 cu Everton în Ștefan cel Mare) și încă trăim din acele minunate momente, pentru că într-adevăr a fost o performanță extraordinară atunci. 5-1 aici. Și acolo am avut ocazii, îmi aduc aminte, am avut chiar să deschidem scorul.

Nu ne așteptam ca noi să avem atitudinea bună pe care am avut-o acolo, ne așteptam la o replică a lor mult mai puternică și mult mai convingătoare, dar am reușit să le facem față și ne-am calificat cu brio la acel meci.

Am avut un grup, am avut un antrenor extraordinar (n.r. Ioan Andone), de la care am avut de învățat, aveam jucători buni, cu o calitate extraordinară, care puteau face diferența în orice moment. Eram jucători care, în fiecare moment, puteam să decidem un joc, din zona lui. Grupul ăsta a știut cum să îl gestioneze nea Ando”, a spus Florentin Petre la emisiunea dedictă suporterilor dinamoviști. ”Dinamo 7/9” de la PlaySport.

Pentru Everton a înscris Yobo, care era antrenat la acea vreme de David Moyes. În returul de pe Goodison Park, Dinamo a pierdut cu 1-0, dar și-a adjudecat calificarea în faza grupelor.

În prezent antrenor la West Ham United, Moyes și-a adus aminte de eșecul dur cu Dinamo în momentul în care actuala sa echipă a picat cu FCSB în grupa de Conference League din acest sezon.

CITESTE SI:

Xavi Pascual, după remiza cu PPD Zagreb: ”Am obținut un punct într-un moment complicat”

Quentin Bena, anunță promovarea lui Dinamo

Video I Remiză cu RK Zagreb și se amână calificarea în play-off

Lasă un răspuns