Video I Khalifa Ghedbane, povestea senzaționalei parade din partida cu Veszprem

A fost un meci de luptă la partida dintre Dinamo și Veszprem din EHF Champions League, încheiată cu o remiză, scor 31-31.

După un start foarte echilibrat de meci, în care cele două echipe s-au aflat una lângă cealaltă pe tabela de scor, maghiarii au reușit să se desprindă la două goluri în minutul 20.

Veszprem a reușit să păstreze avantajul, iar prima repriză s-a încheiat cu 16-13 în favoarea maghiarilor.

După pauză, ”câinii” lui Xavi Pascual au redus din diferență și a reușit să restabilească egalitatea, doar că maghiarii nu s-au lăsat ușor, iar până la finalul meciului s-a dus o adevărată luptă.

Era finalul partidei, tensiunea era maximă, iar tehnicianul spaniol, îl trimite pe Khalifa Ghedbane, pentru ultima faza. Veszprem beneficiind de o lovitură de la 9 metri.

Portarul lui Dinamo intră, dar după ce a fost motivat de Xavi Pascual, iar ceea a transmis antrenorul în acea clipă a fost motivație și energie pură.

Khalifa Ghedbane, a povestit momentul trăit și impulsul lui Xavi:

”Țin minte perfect momentul. Mai erau cinci-șase minute din meci și Pasqui a venit la mine. Mi-a spus «Khalifa, acum e momentul tău. Vei intra în poartă, vei apăra două mingi și vom ieși bine din acest meci!». La final, după ce am apărat acel ultim șut al lui Nenadic, a venit la mine m-a îmbrățișat și mi-a zis «Ți-am spus că așa va fi!»”, a declarat acesta pentru pagina de facebook, CS Dinamo Handbal.

Andrii Akimenko a fost cel mai bun marcator al lui Dinamo, cu șapte reușite, în timp ce Nenadic (șapte goluri) și Vailupau (șapte goluri) au marcat cele mai multe goluri pentru Veszprem.

În urma acestui rezultat, Dinamo este pe locul patru în clasamentul grupei A, cu 11 puncte, în timp ce Veszprem este echipa de pe locul doi, cu 16 puncte.

Pentru ”dulăi” urmează meciul cu Porto, care se va disputa la data de 8 februarie 2023.

Video I Khalifa Ghedbanepe locul 4 în topul celor mai frumoase parade ale etapei a zecea din EHF Champions League.

CITESTE SI:

Ajuns la Dinamo într-un moment foarte greu, Ovidiu Burcă, declarații foarte interesante: ”Au fost câteva momente grele”

Ovidiu Burcă, optimist pentru viitorul lui Dinamo: ”Este doar o chestiune de timp”

Audio I Alegerile de la Federația Română de Tenis, din nou amânate: ”Își aduce electorii sau mai bine zis asociațiile”

3 gânduri despre &8222;Video I Khalifa Ghedbane, povestea senzaționalei parade din partida cu Veszprem&8221;

Lasă un răspuns