Dorin Șerdean, răspuns tranșant din partea suporterilor dinamoviști: ”Acum, puteți face infuzie de capital, voluntariat, puteți …”

Cel care nu a adus 1 leu în clubul Dinamo, Dorin Șerdean continuă să atace prin intermediul prietenilor din presă.

Din păcate, zdreanța, pardon, acționarul majoritar uită să precizeze momentul în care va investii sau aduce un om mai competent financiar în Ștefan cel Mare.

După atacurile lansate la adresa președintelui DDB, Eduard Galan, dar și a suporterilor și sportivilor din programul ”Doar Dinamo București”, Dorin Șerdean a primit sâmbătă replica.

”Acționarul majoritar al lui Dinamo caută de lucru!

Este plină mass media românească de interviuri cu iz de mahala, precum al Dvs. Am rămas stupefiat de grămada de inepții pe care le-ați înșirat. Nici ironiile Dvs. nu sunt de calitate, sună mai degrabă a condescendență. Clarificările pe care le-ați dat nu pot fi acceptate decât de cei care gustă circul sau nu au destule informații ca să înțeleagă situația Dvs. în cadrul clubului.

Acuzele Dvs. și ale altora, cum că sunt câțiva oameni in conducerea clubului si a DDB, care profită personal de pe urma banilor strânși, nu arată decât că ați rămas corijenți la aritmetică. Un sportiv bun la vremea lui nu e neapărat bun în sport management, după ce își încheie activitatea. Sunteți niște circari. Vă meritați toți unii pe alții.

Dvs. sunteți prezent în structura clubului. Prin firma pe care o dețineți, sunteți acționar majoritar. Ca acționar, aveți toate uneltele să vă implicați in susținerea activității. Nu ați făcut-o si nici nu o faceți. Ați avut ocazia, dar ați ratat-o. Chiar și acum, puteți face infuzie de capital, puteți face voluntariat, puteți dona, așa cum fac mii de suporteri, puteți organiza acțiuni sau puteți măcar să vă faceți un card de membru DDB. Nu faceți nimic din toate astea, dar vă văitați.

Cunoștințele pe care le aveți in management lasă de dorit. Banii care susțin activitatea clubului in insolvență sunt administrați de Administratorul special sub supravegherea RTZ. Dacă nu vreți să lăsați pe nimeni să decidă ce să facă cu banii investiți in club, atunci scoateți clubul din insolvență și ocupați-vă de el cum trebuie. Dinamo a intrat în procedură de insolvență anul trecut. Ce ați făcut Dvs. pentru a nu lăsa să ajungem aici? Ați adus capital și vi l-a cheltuit altcineva aiurea? Că tot suntem la acest subiect, vă sugerez să aduceți clubului o suma substanțială de bani cu destinație exactă.

Administratorul special sau RTZ nu vă pot refuza si nici nu pot decide alta destinație banilor pe care îi veți aduce. Tic tac! Timpul trece si acționarul majoritar nu face nimic!

Acționariatul de la Dinamo e ciudat: procentul de acțiuni deținut e invers proporțional cu investițiile făcute și cu aportul adus. Arată ca o piramidă cu vârful in jos. Echilibrul ăsta o să se strice curând și vom reveni la normalitate.

În lumea noastră, respectul se câștigă, nu se cere! Dacă ați obținut pachetul majoritar, arătați că meritați acest lucru. Am auzit de un caz în fotbal, când un jucător și-a cumpărat un McLaren, dar nu avea bani de benzină. Sper că nu e și la dvs cazul cu pachetul ăsta de acțiuni.

Nu v-ați remarcat prin nimic bun în perioada in care ați activat in cadrul clubului. Nu ați avut niciun rezultat. Prin felul in care vă imbrăcați și vorbiți arătați că nu vă preocupă dezvoltarea personală. Dinamo e un brand strălucitor. Nu vi se potrivește. Ați pierdut respectul nostru.

Vă recomand să trimiteți CV-ul actualizat altor cluburi de fotbal. Bazat pe recomandări și rezultate, mă îndoiesc să fie cineva care să își lase clubul pe mâna dvs.

Nici la DDB să nu vă gândiți, noi facem voluntariat!”, a fost mesajul programului concepu de dinamoviști.

Președintele DDB, reacție dură împotriva lui Dorin Șerdean

Eduard Ziriakus-Galan, președintele DDB, l-a atacat dur pe Dorin Șerdean și susține că acționarul majoritar din acte al lui Dinamo, nu va mai fi niciodată conducător de facto al clubului.

Ziriakus-Galan îl acuză pe Șerdean că a ”pus bețe în roate” celor care au încercat să salveze Dinamo și i-a solicitat să dovedească faptul că a acționat vreodată înspre binele clubului.

”Banii ăia o să fie înapoi în club. Toți își doresc un club sănătos. Nimeni nu vrea banii înapoi, toată lumea vrea un club curat. Nu intrăm în faliment, atât timp cât am ținut clubul în viață 3 ani, din banii oamenilor. O să ducem clubul mai departe.

Faptul că mai există câteva relicve care vor răul nu înseamnă falimentul. Nu vorbesc de domnul Badea, o să o facem altă dată. Șerdean este proprietarul acestui club. El nu va mai conduce niciodată Dinamo. Cum ar putea să conducă? Noi și CS Dinamo suntem în simbioză. Mergem la handbal, mergem peste tot.

Singurii care pun bețe în roate sunt cei care vor ca Dinamo să moară. Dacă Șerdean nu dorea asta, făcea tot ce îi stă în putință să salveze. Să vină cu dovezi palpabile că a făcut ceva în ultimii doi ani”, a declarat Eduard Ziriakus-Galan, la Digi Sport.

Galan a venit cu detalii legate de oferta făcută de DDB pentru a cumpăra Dinamo și susține că, în acest moment, se așteaptă un răspuns din partea lui Dorin Șerdean.

”Noi i-am oferit lui Șerdean o provocare publică. Ce l-a împiedicat să facă același lucru și să împrumute clubul? (n.r. să vândă materiale cu logo-ul lui Dinamo). Avem nevoie de portar la Săftica. Știți cum e, noi ăștia din DDB lucrăm pe 0 lei, presupun că și el o să vină pe aceeași leafă.

Bănuiesc că are de recuperat din banii pe care îi are de adus. Așteptăm un răspuns pentru oferta făcută de DDB. 250.000 de cash, 100.000 de euro la semnătură. Mai rămânea și el cu 20 la sută. A răspuns, a zis ‘mă gândesc’. Avem o funcție liberă, cea de portar la Săftica. O să colaborăm ca și până acum.

Noi am fost tot timpul foarte deschiși. Nu avem interese personale. Tot ce facem e voluntariat, munca e pentru club. Noi dăm bani, cum să luăm? Noi împrumutăm clubul, da. Cum putem să facem altfel dacă acționarul majoritar vrea falimentul și nu bagă bani. Dacă se va aproba planul după apel”, a mai spus președintele DDB.

Dorin Șerdean, jubilează după decizia magistraților: ”Săptămâna aceasta a venit încuviințarea”

Dorin Șerdean a fost destituit pe 21 ianuarie 2021 de către Consiliul de Administrație, care ulterior ședinței motiva decizia prin ”absențele nemotivate de la locul de muncă, în ultimele 30 de zile”.

Ca urmare, Șerdean s-a adresat instanței pentru a fi repus în funcție. Mai mult, oficialul dinamovist a cerut plata salariilor din august 2020 până în prezent, aferente funcției de președinte executiv al clubului, adică aproximativ 280.000 de lei.

După redactarea deciziei Instanței, lucru care se va întâmpla, probabil, la începutul anului viitor, va veni notificarea administratorului judiciar pentru repunerea în funcție a lui Dorin Șerdean și achitarea salariilor.

În cadrul unei intervenții telefonice la Digi Sport, zdreanța, pardon! Dorin Șerdean s-a arătat mulțumit de decizia magistraților, însă a ținut să menționeze că a fost dat jos în mod abuziv de la conducerea clubului, în iarna lui 2021.

„E o decizie pe care am primit-o ca pe o normalitate, chiar dacă e greu să îți susții cauza în România.

Dar justiția este doar una și adevărul a ieșit la iveală, de asta am contestat decizia abuzivă pe care am primit-o atunci, prin care am fost demis, practic, cu forța.

Există un plan, normal că da. Aveam planul foarte clar și investitorii, dar într-un moment. Acum trebuie reluate discuțiile.

Săptămâna aceasta a venit încuviințarea, acum trece perioada de Sărbători, ne liniștim și reluăm discuțiile. Există timp necesar că să soluționăm problema în favoarea lui Dinamo.

Și eu am discuții cu unii suporteri, din păcate vorbesc cei care vor să-și păstreze anonimatul și sunt chiar lideri de opinie.

Chiar vor să ajute și au înțeles că vrem și noi să ajutăm. Nimeni nu-și dorește răul lui Dinamo, e o falsă impresie”, a declarat Șerdean.

Pentru funcția de administrator special, sinonimă celei de președinte executiv pe care a ocupat-o Șerdean, este nevoie de decizia unanimă a Adunării Generale a Acționarilor. În prezent, administrator special la Dinamo este Vlad Iacob.

Răzvan Zăvăleanu, prima reacție după ce Șerdean a fost repus în funcție: ”Pe el nu îl oprea nimeni să vină să muncească la club”

Administratorul judiciar al clubului Dinamo, Răzvan Zăvăleanu a vorbit despre repunerea în funcție a lui Dorin Șerdean și despre apelul pe care intenționează să-l facă.

Acesta afirmând, că decizia nu este una finală, iar Dinamo va face un apel:

”Trebuie să revină în funcție, dar nu este definitivă decizia și vom face apel. Să vedem ce spune instanța, dar pe el nu îl oprea nimeni să vină să muncească la club dacă și-ar fi dorit.

Rămâne de văzut, pentru că încă nu s-a întâmplat nimic. Credeam că acest lucru este de orgoliu când îmi spunea că va face asta, dar a făcut-o până la urmă. Așteptăm curioși să vedem dacă domnul Șerdean vine la muncă.

Domnul Șerdean cheltuia banii aduși de DDB, și cine ar vrea să dea banii pe mâna unui asemenea om. Un acționar majoritar nu poate să fie ținut departe de societate, domnul Șerdean a avut posibilitatea să aducă niște investitori, dar vă dați seama că investitorii care au așteptat la ușă sunt niște himere.

Pentru noi, pentru Dinamo, treaba asta cu domnul Șerdean nu este o miză. Miza este să fie modificat planul de reorganizare, deci nu cred că problema este punerea în funcție a domnului Șerdean.

Nu știu care sunt dorințele dumnealui. Oricine atacă Dinamo nu este prieten cu Dinamo, nici Nicolae Badea.

Dinamo strânge bani de ici, de colo și domnul Șerdean vine și spune că vrea să salveze Dinamo. El spune că vrea să salveze Dinamo printr-un plan, dar să vedem”, a spus Răzvan Zăvăleanu.

Dorin Șerdean revine în conducerea clubului Dinamo

Dorin Șerdean, printr-o încuviințare de executare silită, a solicitat Instanței să fie repus în funcția pe care a ocupat-o în trecut, cea de președinte executiv.

Potrivit deciziei Judecătoriei Sectorului 2 din Capitală, Dorin Șerdean trebuie să primească salariile din august 2020 până în prezent, aferente funcției de președinte executiv al clubului. Potrivit Playsport, suma cerută de Șerdean este de 280.000 lei.

Dorin Șerdean nu mai poate fi director executiv la Dinamo, funcție care nu mai există de când clubul a intrat în insolvență.

„Solutia pe scurt: Admite cererea. Încuviinţează executarea silită, pentru toate obligaţiile prevăzute de titlul executoriu, în vederea realizării drepturilor creditorului, inclusiv a cheltuielilor de executare. Executarea silită se va putea realiza simultan ori succesiv, prin toate modalităţile de executare prevăzute de lege. Încuviinţarea executării silite produce efecte pe întreg teritoriul ţării.

Încuviinţarea executării silite se extinde şi asupra titlurilor executorii care se vor emite de executorul judecătoresc în cadrul procedurii de executare silită încuviinţate. Fără cale de atac. Soluţionată în camera de consiliu şi pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, astăzi, 22.12.2022. Document: Încheiere – de executare silită 22.12.2022″, este decizia Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, potrivit portal.just.ro.

În prezent, acțiunile clubului Dinamo sunt împărțite după cum urmează:

Firma Lotus (Dorin Șerdean) – 72,8758%

DDB – 20,0610%

CS FC Dinamo (Nicolae Badea) – 7,031%,

Cornel Dinu – 0,013%

Clubul Dinamo se află în insolvență din iunie 2021. În această vară, administratorul judiciar Răzvan Zăvăleanu și administratorul special Vlad Iacob au căutat investitori importanți, dar n-au ajuns la niciun acord.

Dinamo a făcut apel împotriva deciziei judecătorului sindic

Dinamo a făcut apel împotriva deciziei pe care a luat-o judecătorul sindic, aceea de a respinge noul Plan de reorganizare modificat. Oficialii lui Dinamo aveau posibilitatea să facă acest apel până vineri, 23 decembrie.

În ciuda acestei decizii, Dinamo mai are de așteptat până când va avea loc prima înfățișare. Apelul nu va fi judecat mai devreme de a doua jumătate a lunii ianuarie. În perioada 19 decembrie 2022 – 8 ianuarie 2023 este vacanță judecătorească.

Pe de altă parte, vinovații pentru intrarea lui Dinamo în insolvență nu mai sunt atât de siguri că pot scăpa basma curată din toată povestea.

Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a stabilit, luni, 12 decembrie, că procedura insolvenţei nu poate fi închisă înainte de soluţionarea prin hotărâre definitivă a acțiunii de atragere a răspunderii pentru intrarea în insolvenţă, formulată în temeiul art. 169 din Legea nr. 85/2014.

Asta înseamnă că Pablo Cortacero, Alex Couto și firma Lotus, considerați de administratorul judiciar Răzvan Zăvăleanu principalii responsabili pentru un management defectuos, care a dus la intrarea lui Dinamo în insolvență, pot fi buni de plată.

Potrivit legii, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului judiciar, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte sau întregul pasiv al SC Dinamo 1948 S.A. să fie suportată de membrii organelor de conducere şi/sau supraveghere din cadrul societăţii, precum şi de orice alte persoane care au contribuit la starea de insolvenţă.

În raportul privind cauzele și împrejurările care au condus la starea de insolvență a lui Dinamo, întocmit de Răzvan Zăvăleanu, se arată: „Considerăm că prin conduita ilicită a membrilor organelor de conducere, aceștia au manifestat o gravă neglijență în ce privește conducerea activității debitoarei, faptele acestora determinând în mod direct la ajungerea societății în insolvență și prejudicierea creditorilor prin nerecuperarea creanțelor acestora”.

Tribunalul București a anunțat motivarea respingerii planului de reorganizare a lui Dinamo

Respingerea de către judecătorul sindic a planului de reorganizare modificat al clubului Dinamo a tulburat apele în această săptămână în Ștefan cel Mare.

Acum a venit și motivarea: instanța a respins din start planul de reorganizare, pentru că intenția de majorare a capitalului social nu respecta legea.

CONCLUZIE

Judecătorului sindic a hotărt că noul plan nu îndeplineşte condiţiile de legalitate prevăzute de Legea insolvenței. Motiv pentru care instanța NICI NU a mai analizat viabilitatea Planului de Reorganizare modificat.

Administratorul judiciar Răzvan Zăvăleanu a propus instanței reducerea capitalului social subscris vărsat, în prezent în valoare de 41.000.000 lei, al SC Dinamo 1948 SA, prin reducerea valorii de la 100 lei per acțiune la 0,22 lei per acțiune.

Concret, instanţa reţine că Planul de reorganizare modificat prevede un tratament diferit al datoriei APCH care este propusă a fi acoperită în integralitate prin conversia în acţiuni la capitalul social al Dinamo.

Judecătorul sindic apreciază că planul de reorganizare trebuie să prevadă acelaşi tratament corect și echitabil pentru fiecare creditor.

Reducerea capitalului social de la 41.000.000 lei la 90.200 lei, prin reducerea valorii de la 100 lei per acțiune la 0,22 lei per acțiune este un alt capitol cu probleme din Planul modificat.

Judecătorul sindic a constatat că nu a fost respectată legea, în sensul că propunerea de majorare a capitalului social nu a fost publicată în Monitorul Oficial, pentru a da posibilitatea acţionarilor şi creditorilor să-şi exercite dreptul de opţiune în sensul transformării creanţei în acţiuni sau cumpărării de acţiuni de către acţionarii debitoarei.

De asemenea, potrivit judecătorului sindic, preţul acţiunilor a fost stabilit arbitrar, raportat la valoarea minimă prevăzută de lege, fără să existe un raport de evaluare a acţiunilor, pentru a se determina valoarea acţiunilor la momentul propunerii modificării actului constitutiv.

Răzvan Zăvăleanu: ”Credem că ce s-a făcut s-a făcut corect, legal. Așteptăm să vedem motivarea, dacă s-a greșit undeva”

Răzvan Zăvăleanu, administratorul judiciar al clubului Dinamo, spunea (n.r. după decizia de respingere a planului de reorganizare) că această decizie nu este ”un capăt de țară”, va face apel după ce va vedea motivarea hotărârii judecătorului sindic și apoi așteaptă răspunsul final.

”Vestea nu a fost deloc așteptată, și nu doar de mine, ci și de sutele de mii de suporteri dinamoviști. Nu e un capăt de țară pentru că, așa cum noi vom face apel acum, dacă am fi câștigat, și cealaltă parte ar fi făcut apel. Oricum am fi așteptat rezultatul apelului pentru a avea o hotărâre definitivă.

Este evident că cel mai bine era să nu existe contestații. Când nu sunt contestații, nu se aduc tot felul de probleme reale sau nu în fața judecătorului. Aceste contestații au obstrucționat posibilitatea de a vota această modificare de plan.

Orice soluție este luată în calcul. Pentru noi, să stăm la o masă, a fost o variantă mai bună decât a ne duela în sala de judecată. Nu am luat o asemenea decizie, dar este posibil să se întâmple și acest lucru.

Șansele nu știu să le spun procentual, dar se întâmplă în multe cazuri să fie întoarse hotărârile. Nu putem specula, dar credem că ce s-a făcut s-a făcut corect, legal. Așteptăm să vedem motivarea hotărârii judecătorului sindic și în funcție de aceasta vom reacționa. Dacă s-a greșit undeva, putem îndrepta, dar la dosar există o expertiză. Cred eu că acea era linia care trebuia urmată, dar trebuie să vedem, poate ne-a scăpat ceva.

Scopul legii insolvenței este unul dublu, salvarea companiei și plata drepturilor creditorilor. Previziunile economice pe care le faci sunt subiective. Judecătorii nu se pronunță de viabilitatea unui plan. Doar creditorii care votează pot spune dacă este rezonabil sau nu. Judecătorii se pronunță pe legalitate.

Noi aveam un plan votat, a fost atacat procesul. Pe parte de legalitate, am avut câștig de cauză. Pe parte de tabel de creditori, am avut din nou câștig de cauză. Aceste două lucruri ne-au făcut să credem că vom avea câștig de cauză și pe ideea planului de reorganizare”, a spus Răzvan Zăvăleanu.

În cazul unui eșec și după apel, administratorul judiciar al clubului Dinamo spune că va mai avea soluții pentru a nu se ajunge la faliment.

Zăvăleanu a vorbit și despre pretențiile lui Șerdean de a-și vinde acțiunile, în ciuda faptului că nu a investit deloc, dar și despre posibilitatea venirii unor noi investitori.

”Noi mai avem soluții. Chiar și dacă am pierde, mai sunt anumite soluții. Inclusiv azi, DDB a virat o sumă importantă de bani. Cred că lucrurile vor merge înainte. Nu a fost niciun moment ușor. Sunt doar momente care fac vâlvă, dar în fiecare zi a fost o luptă de supraviețuire. Oamenii de bunăcredință au dat bani, oamenii de mai puțină bunăcredință s-au luptat să o bage în faliment, dar eu cred că acest brand nu va dispărea.

Azi vedem ce deține domnul Șerdean, vreo minus opt milioane. Dacă pentru o datorie mare vrea bani, nu mi se pare logic. Noi i-am solicitat domnului Șerdean să vină cu bani în calitatea sa de acționar. Această calitate nu înseamnă doar drepturi. Avem zeci de salariați care așteaptă să ducă pâine la familie în fiecare zi.

Lucrurile nu pot fi lăsate așa pe ideea că poate găsim un investitor. Dacă era o companie pe zero, puteam discuta de un transfer pe active contra unei sume de bani. Aici se vinde o gaură neagră, vorbim de ideea de Dinamo, de istoria echipei, nu vorbim de lucruri palpabile. Aici se mizează pe sentimentele suporterilor și se încearcă să se obțină niște bani.

Este adevărat (n.r. – dacă apropiați ai lui Dan Șucu vor să investească la Dinamo), dar lucrurile stau în felul următor. Dacă vrei Dinamo, trebuie să lupți în orice moment, nu să aștepți ca lucrurile să se rezolve. Nu mi se pare în regulă să nu vii să susții, dacă vrei să te implici la Dinamo”, a mai spus Răzvan Zăvăleanu.

Tribunalul București a respins marți, 13 decembrie, planului de reorganizare modificat al clubului Dinamo, după ce Dorin Șerdean, Nicolae Badea și Cornel Țălnar au depus contestații și nu au fost de acord ca suporterii să preia pachetul majoritar de acțiuni.

Dinamo, în discuții cu posibili investitori. Vlad Iacob, încrezător

Dinamo se află de foarte mult timp în căutarea unor investitori, iar în ultimele luni chiar s-a discutat despre posibilitatea ca anumiți oameni de afaceri să preia pachetul majoritar al clubului și să ajute la plata datoriilor.

Aparent, și acum se află conducerea lui Dinamo în discuții pentru venirea unor investitori, lucru recunoscut de Vlad Iacob, dar rămâne de văzut în ce măsură negocierile se vor și concretiza de această dată.

”A fost greu, nu foarte greu, dar împreună cu echipa mea am reușit să identificăm investitori. Chiar și acum sunt niște investitori pregătiți să vină și să preia clubul și să achite o parte foarte importantă din aceste datorii.

Cu privire la foștii fotbaliștii, cu tot respectul pentru carierele lor sportivă, ar trebui să apeleze la specialiști cu expertiză înainte să emită o opinie. Ei ar trebui să fie mai responsabili, fiindcă sunt formatori de opinie și foarte mulți fani care iau ca atare ce spun ei în spațiul public.

Să n-aibă încredere în ce spun eu, dar îi pot direcționa către experți în drept sportiv și reorganizări și vor înțelege atunci că soluția cea mai bună și cea mai ieftină pentru clubul Dinamo este reorganizarea”, a mai spus oficialul lui Dinamo.

Dinamo e la numai două puncte de play-off

Dinamo este pe locul 8 în Liga 2, cu 24 de puncte, la două puncte de locul 6, Gloria Buzău. În același timp, e cu un punct peste cele două echipe de sub ea, Concordia Chiajna și FC Brașov.

La anul, ”câinii” vor mai juca în sezonul regular al diviziei a doua cu Unirea Constanța (acasă), CS Comunal Șelimbăr (deplasare), Poli Timișoara (acasă).

”Arătăm bine sportiv, suntem pe primul loc dacă ne raportăm la clasamentul ultimelor etape. E foarte important ce vor reuși băieții în această pregătire de iarnă, una foarte importantă. Și cred că programul ne avantajează, avem program mai ușor decât contracandidatele noastre”, a spus Vlad Iacob despre partea sportivă.

CITESTE SI:

Președintele DDB, reacție dură împotriva lui Dorin Șerdean

Firma de proiectare pentru noul stadion Dinamo și-a asumat proiectul. Noi detalii despre viitorul complex sportiv

Veste fabuloasă pentru români + Mesajul lui David Popovici după un an 2022 de excepție

3 gânduri despre &8222;Dorin Șerdean, răspuns tranșant din partea suporterilor dinamoviști: ”Acum, puteți face infuzie de capital, voluntariat, puteți …”&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s