Handbal I România, rezultat neașteptat cu Slovacia. Cum arată finala

Trofeul Carpați la handbal masculin se desfășură, în perioada 28-29 decembrie, la Oradea și este ultima acţiune a naţionalei masculine în acest an.

Naţionala de handbal masculin a României a fost învinsă de echipa Slovaciei, scor 30-31, în semifinalele de la Trofeul Carpaţi.

Selecționerul Xavi Pascual a fost nevoit să găsească soluţii pe mai multe posturi, cu jucători tineri, în condiţiile în care mai mulţi componenţi de bază ai naţionalei sunt accidentaţi.

În partida de deschiderea competiției, Egipt a trecut de Algeria, scor 38-27. Învinsele din partidele de miercuri, adică Algeria şi România, vor juca joi, 29 decembrie, de la ora 17:00, în timp ce învingătoarele Egipt şi Slovacia vor evolua ulterior în finală, de la ora 19:15, pentru câştigarea Trofeului Carpaţi.

”Tricolorii” s-au reunit luni, 26 decembrie, pentru ultima competiție din acest an. Selecționerul Xavi Pascual a fost aproape să părăsească naționala și pe Dinamo, după ce a fost curtat intens de colosul francez PSG, dar a decis să rămână pentru moment în România.

Lotul convocat de Xavi Pascual:

PortariAlexandru Bucătaru (CS Dinamo Bucureşti), Ionuţ Iancu, Dan Lucian Vasile;

Extreme dreapta: Ionuţ Nistor Ioniţă, Roland Thalmaier;

Interi dreaptaJavier Humet Gaminde (CS Dinamo Bucureşti), Demis Grigoraş, Cristian Ghiţă;

Extreme stângaNicuşor Negru (CS Dinamo Bucureşti), Sabin Constantina;

Interi stângaAnte KuduzDan RacoţeaRobert Militaru (toţi de la CS Dinamo Bucureşti), Gabriel Cumpănici, Andrei Iosif Buzle;

Pivoţi: Adrian Rotaru, Călin Dedu (CS Dinamo Bucureşti), Daniel Susanu;

Centri: Călin Căbuţ, Octavian Bizău (CS Dinamo Bucureşti), Gabriel Ilie.

Saeid Heidaridad, despre primele sărbători pe care le petrece ca și cetățean român

Saeid Heidarirad, 32 de ani, unul dintre cei mai buni handbaliști din
Ștefan cel Mare, a vorbit într-un interviu pentru prietenii noștri de la playsport.ro, despre primele sărbători pe care le va trăi ca și cetățean român.

Aflat în echipa ”dulăilor” de cinci ani, iranianul a devenit în luna septembrie a acestui an cetățean român.

”Să fiu sincer, sunt la primul Crăciun și Revelion pe care le sărbătoresc aici. Noi nu avem Crăciun, iar Anul Nou îl celebrăm în martie, pe 20. La noi se numește Nowruz (n.r. – Noul An Iranian sau Noul An Persic). E legat de istoria țării noastre, de istoria Imperiului Persan. Acum, ca și cetățean român, încerc să mă acomodez, este o mândrie pentru mine. E ceva nou pentru mine. Eu iubesc România, asta e clar.

Iran e o țară musulmană, deci trăiesc diferit. Când am venit în România, m-am simțit puțin ciudat. Totuși, acum trăiesc ca un român. Iubesc țara. Totuși, uite, un lucru, cum am zis, ciudat, mi s-a părut consumul de cafea în fiecare zi. Da, este o chestie românească (n.r. – râde). Pentru țara mea, e prea multă cafea. E una dintre chestiile învățate aici. La fel, îmi plac ciorba, cozonacul. Sunt multe lucruri cu care m-am obișnuit și pe care nu le agream când am venit.

Încă este un lucru straniu pentru mine să văd oameni care mănâncă porc. Știu și de tradiția cu tăierea porcului dar, ți-am zis, eu nu pot mânca. Am mâncat sarmale, dar de pui. Mi-au plăcut.

Îmi lipsește Bucureștiul când plec în vacanță. E parte din viețile noastre (n.r. – râde). E aglomerat mai ales acum, în perioada Crăciunului. Toată lumea merge să facă cumpărături.

Trăiesc printre ei de cinci ani și, pentru mine, sunt foarte calzi, ca să zic așa. Mereu mă ajută, sunt buni cu mine, apropiați. Nu am ce să le reproșez.

Mă duceam doar o lună pe an în țara mea, acum n-o să mai plec. Situația e foarte dificilă acolo, toată familia mea e în Iran. Din fericire, n-am nicio problemă, dar viața e grea în acest moment”, a declarat Saeid Heidaridad, pentru playsport.ro.

Alintat de către fanii dinamoviști cu apelativele ”The King” sau ”Ninja”, Saeid Heidaridad nu a putut juca în partida retur cu Zagreb din Champions League.

”Momentan sunt accidentat. Înainte de meciul cu Zagreb din Champions League am simțit o contracție la gambă. Pe moment a fost ok, am jucat. După meci, însă, am început să simt o arsură. Am vorbit cu doctorul și mi-a spus că o fibră musculară este ruptă. Acum mă recuperez pentru a doua parte a sezonului. Voi reveni undeva prin ianuarie.

E un sentiment aparte. Sunt foarte fericit și îi iubesc pe suporterii lui Dinamo. Mă încurajează, mă motivează. Cum să nu îi iubesc? Sunt familie! Suntem împreună. Mereu când apăr un gol, când am o intervenție, o avem cu toții.

A fost mereu visul meu să apăr la o echipă din Europa. Nu mă așteptam să fie așa, dar, în timp, am muncit și am cules roadele. Întotdeauna am încercat să dau tot ce am avut mai bun și aș face-o din nou, evident.

Avem un obiectiv comun: echipa. Nu contează cine joacă. Dacă joacă Ghedbane și Bucătaru, eu încerc să-i motivez. Este la fel și în sens opus. Ne susținem unul pe altul, suntem prieteni foarte buni și nu este o competiție între noi. Competiția noastră este cu adversarii. Toți trei muncim pentru același club și încercăm să ajutăm echipa să obțină rezultate cât mai bine.

Vorbim foarte mult, ne sfătuim între noi. Este un lucru evident relația de prieteni dintre noi. Avem o omogenitate, o chimie aparte.

Dacă joci bine, cu siguranță că vei avea și rezultate pe măsură. Nu pot spune ”da” sau ”nu” unui final four, dar e un sport până la urmă.

În primul rând, să te uiți la ce bugete au aceste echipe. PSG are undeva între 15 și 17 milioane de euro pe sezon. Noi, Dinamo, suntem bine în momentul în care ne aflăm și, cu siguranță, progresăm.

Iubesc acest club! Am crescut aici. Dinamo este clubul meu, casa mea. Nu știu ce să zic despre viitor. Dacă vreun mare club vine cu o ofertă, de ce nu? Dinamo este un club mare, ok? Dar fiecare jucător are un vis, un obiectiv de a juca la cele mai mari echipe. Repet, dacă vine o ofertă de la un astfel de club nu o să spun ”Nu plec!”. Nu, m-aș duce. Pentru experiență, pentru visul meu. Știi ce zic? Nu pot vorbi nici de retragere acum.

Xavi Pascual este cel mai bun antrenor din lume. Nu există dubiu în ceea ce privește acest aspect. În ceea ce privește proiectul, acesta are un viitor. Și nu unul simplu, ci unul foarte bun. Toți cei care sunt la club trag pentru un singur obiectiv, toată lumea lucrează pentru Dinamo. De la an la an, clubul a crescut, deci n-ai cum să nu zici că lucrurile nu se îndreaptă pe drumul cel bun”, a mai declarat Saeid.

Portarul dinamovist, Saeid Heidaridad le-a transmis și un mesaj suporterilor lui Dinamo:

”Mulțumesc tuturor pentru că ne susțin. Suntem o mare familie. Îi așteptăm mereu la sală să vină, să fim împreună și să obținem victorii pentru Dinamo, casa noastră.”

CITESTE SI:

Saeid Heidaridad, despre primele sărbători pe care le petrece ca și cetățean român

Video I Ioan Andone a rupt tăcerea la 17 ani după golul anulat lui Dinamo din meciul cu Marseille

Începe Trofeul Carpaţi la handbal masculin. Cine transmite la tv turneul de la Oradea

3 gânduri despre &8222;Handbal I România, rezultat neașteptat cu Slovacia. Cum arată finala&8221;

Lasă un răspuns