Dinamo a transferat și își va primi banii. Sumă impresionantă care va intra în club

Dinamo trece prin momente delicate din punct de vedere financiar, iar singurii investitori ai clubului, sunt fanii din programul ”Doar Dinamo București”, chiar dacă în acte reiese că Dorin Șerdean este acționar majoritar.

Odată ce personajul, mai sus menționat, nu a investit 1 leu în FC Dinamo, suporterii dinamoviști primesc o veste bună.

În urma transferului lui Deian Sorescu (25 de ani), la începutul anunului 2022 în Polonia, la Rakow Czestochowa, clubul ar urma să încaseze 110.000 de euro.

Banii care vor intra în conturile clubului, vor fi folosiți de oficialii lui Dinamo la plata salariilor restante și a unor datorii urgente.

”Avem de luat acea sumă, 110.000 de euro, termenul este 15 ianuarie, bani de la polonezi. În tot acest timp, mai trebuie să facem rost doar de 30-40.000 de euro pentru a plăti alte cheltuieli și datorii. Facem absolut toate eforturile pentru a ține Dinamo în viață”, ar fi transmis reprezentanții clubului, potrivit gsp.

De când s-a transferat la Rakow, Deian Sorescu a bifat 26 meciuri în toate competițiile, în care a reușit să marcheze trei goluri și să ofere două pase decisive. De asemenea, internaționalul român și-a trecut în palmares o Cupă și o Supercupă a Poloniei.

1.5 milioane de euro este cota de piață a lui Deian Sorescu, potrivit transfermarkt.com.

Schimbări majore a bazei sportive de la Săftica

La Dinamo dragostea se demonstrează prin fapte, prin acțiuni care sunt menite să aducă un plus echipei. Pe când noi eram acasă, ne pregăteam de sărbători, în baza de pregătire a echipei s-a lucrat din zori.

Baza noastră de pregătire are nevoie de multe îmbunătățiri, o baza ținută în viață de tot mai puțini oameni, dar niște dinamoviști care iubesc acest club din adâncul inimii, de oameni care au ajuns să dea ei bani pentru Dinamo.

Este cazul administratorului bazei Săftica, Iustin, cel care a ales să petreacă vacanța de iarnă prin muncă. A început cu îmbunătățirea gazonului, apoi s-a trecut la schimbarea plasei. O plasa care a fost trimisă cu sprijinul băieților minunați din DDB UK. Însă ea nu putea fi montată din neant și Iustin a mobilizat dinamoviști pentru asta.

A urmat partea cea mai importantă, schimbarea adusă vestiarului. Un vestiar care trebuie să recunosc că nu arată deloc bine, un vestiar care ne arată cum s-a produs degradarea în timp a clubului, o oglindă a situației în care ne aflăm.

Lucrările la vestiar au început odată cu data de 15 decembrie și ea a continuat până acum două zile. O lucrare inițiată de Iustin și realizată cu sprijinul grupările DDB din UK, dar și a grupărilor ”Dinamoviști din Italia”, ”Italia Supreme”, precum și ”DDB Constanța”. Două din firmele care au susținut această activitate au bannere afișate la Săftica.

Munca lui este apreciată de Ovidiu Burcă, care a avut doar cuvinte de laudă la adresa administratorului bazei de pregătire:

”Contează enorm de mult pentru noi, vorbisem cu Iustin, știa care sunt problemele noastre la Săftica. Le mulțumesc pentru ceea ce fac pentru noi, așa cum pot fiecare, ne dau o mână de ajutor. Ne-au trimis îngrășământ pentru gazon, au reparat vestiarele, erau prea mici și simțeam nevoia unor modificări. Am primit cu mare bucurie aceste schimbări, nu credeam că într-un timp atât de scurt să facă modificările, eram puțin sceptic, era pe final de an. A găsit oameni, a găsit resurse și ținem să le mulțumim suporterilor, pentru tot sprijinul de până acum. Doar fanii ne țin în viață realmente, la propriu și figurat.

De când a venit, a stat numai acolo, a schimbat multe lucruri, este un om foarte implicat, de oameni de genul asta avem nevoie, oameni care să rezolve orice fel de problemă pentru binele lui Dinamo”, spune Ovidiu Burcă, despre demersul fanilor dinamoviști.

PCH, mesaj de mobilizare: ”An nou, același Dinamo!”

Avem o luptă incredibil de grea de dus, însă atunci când dinamoviștii pentru care nu există ideea de renunțare și își unesc forțele, ne dă speranța că o vom scoate la capăt și de această dată.

”E perioada aia din an în care motivația se află la cele mai înalte cote. După zile îmbelșugate și lipsite de griji, sălile de fitness sunt pline, șefii din firme dau target-uri, patronii cer cifre de afaceri mai mari, oamenii de rând își scriu pe foaie noi și noi țeluri. Pe câte dintre acestea ajung să le bifeze, nu știm. De prea puține ori ajunge un om de rând să ducă la bun sfârșit o sarcină care îl poate ajuta să evolueze. Dacă ar face asta, n-ar mai fi un om de rând, ci un om extraordinar.

Noi ne ferim să spunem că anul acesta vom face ceva măreț. În primul rând, pentru că noi nu suntem oameni obișnuiți. Noi suntem nebuni, oameni dispuși să facă sacrificii și să meargă până în pânzele albe pentru ceva în care cred și care iubesc cu toată ființa lor. Mai ales când este vorba de ceva unde nu ai un câștig financiar palpabil. Așa ceva este de neconceput pentru omul de rând care consumă, dar nu trăiește.

În al doilea rând, pentru că noi nu așteptăm 1 ianuarie ca să fim motivați. Noi suntem motivați mereu, chiar și când toate armele sunt puse împotriva noastră, inclusiv justiția ori când cei care sunt realmente plătiți să facă ceea ce facem noi ne pun bețe în roate pentru a ne duce în neființă. Dacă am fi așteptat 1 ianuarie ca să fim motivați, astăzi eram istorie, iar fularele le-am fi purtat doar de frig.

În al treilea rând, pentru că noi nu spunem ce vom face. Noi FACEM. Și suntem printre singurii care au rămas adepți ai faptelor, nu ai vorbelor. Am promis că vom ține Dinamo în viață, așa că iată-ne aici. Suferinzi, plin de răni, cu sângele curgând spre deliciul celor care ne-au vrut morți, uscați și uitați până la ora asta. Totuși, suntem încă aici, în picioare și capabili să ne revenim pentru a putea lovi mai tare. Atât în teren, cât și în afara lui.

Practic, noi nu vrem “new year, new Dinamo”, căci acest “new Dinamo” ne sperie. Noi vrem “new year, the same Dinamo”Același Dinamo de un alb pur și de roșu aprins.

Existența lui Dinamo e aici 👉 Bilete la DINAMO SUNTEM NOI”, este mesajul dinamoviștilor din Peluza Cătălin Hîldan.

CITESTE SI:

PCH, mesaj de mobilizare: ”An nou, același Dinamo!”

Înot I David Popovici, continuă să uimească planeta! Înotătorul dinamovist cucerește un nou TROFEU mondial

”Câinii” nu renunță! Schimbări majore a bazei sportive de la Săftica

Un gând despre &8222;Dinamo a transferat și își va primi banii. Sumă impresionantă care va intra în club&8221;

Lasă un răspuns