Video I Larisa Iordache, declarație de dragoste superbă pentru Dinamo

Larisa Iordache (26 ani), este una dintre gimnastele cu care România se mândrește și iubită de mulți români.

Actuala antrenoare a secției de gimnasti a Clubului Sportiv Dinamo, este fost medaliată olimpică, europeană și câștigătoarea medaliei de bronz în proba de echipe la olimpiada din 2012. De asemenea, tânăra este cvadruplă medaliată mondială și de 12 ori medaliată europeană.

Fosta mare sportivă a dezvăluit în cadrul emisiunii dedicate suporterilor dinamoviști ”Dinamo 7/9”, de la Playsport, cum a început povestea de dragoste cu gimnastica și de ce consideră că CS Dinamo este un club predestinat marii performanțe.

Multipla campioană europeană, mondială și olimpică și-a amintit de începuturile din gimnastică. Nu a fost chiar dragoste la prima vedere, spune ”Lary”, care recunoaște că îi datorează enorm clubului alb-roșu.

”Povestea începe în parc, aveam cinci ani. Mă dădeam pe role în parc. M-a găsit prima mea antrenoare, Mariana Câmpeanu. Ulterior, am încercat să intru în sala de antrenament, dar prima oară nu mi-a ieșit. Nu am vrut. S-au rugat oamenii două ore de mine.

Ulterior am urgat-o pe mama și i-am zis du-mă și pe mine la gimnastică. Am mers la gimnastică și de acolo a început povestea mea la Dinamo. Mama mi-a spus că mă duce, dar cu condiția să intru în sală. Și acum fac parte din familia lui Dinamo.

Sunt angajată a clubului. Mă bucur să fac parte dintr-o familie așa frumoasă. Eu tot timpul spun că talentul s-a împărțit la Dinamo. În momentul în care sportivele pe care le antrenez sunt timorate, le spun: Nu uitați să le arătați oamenilor că talentul vine de la Dinamo”, a spus Larisa Iordache.

Larisa Iordache, 21 de medalii în carieră

În 2008 a intrat în lotul național de gimnastică, moment în care a fost comparată și cu Nadia Comăneci pentru calitățile pe care le arăta. Debutul internațional și l-a făcut în 2009, la Top Gym Trophy, acolo unde a câștigat medalia de bronz pe echipe. La nivel individual, atunci a reușit să câștige medalia de aur la individual-compus, dar și la bârnă.

Singura medalie olimpică pe care a câștigat-o în carieră a fost la Londra, în 2012, când a luat bronzul cu echipa României.

Ultimele medalii cucerite de Larisa Iordache sunt obținute în luna decembrie a anului trecut, la Campionatul European de la Mersin. Acolo, Iordache a luat aur la bârnă și la sol, dar și una de argint.

21 de medalii este numărul cu care Larisa Iordache își încheie cariera în gimnastică.

CITESTE SI:

VIDEO & FOTO I Nicolae Badea s-a dat de GOL, referitor la reconstrucția noului stadion Dinamo

Ionel Augustin, încă marchează pentru Dinamo!

Alin Dudea şi-a găsit echipă după despărțirea de Dinamo

3 gânduri despre &8222;Video I Larisa Iordache, declarație de dragoste superbă pentru Dinamo&8221;

Lasă un răspuns