Dinamo se pregătește pentru ultimele trei runde din sezonul regular al Ligii 2, obiectivul intermediar accederea în play-off.

Elevii lui Ovidiu Burcă mai au de disputat un meci de pregătire din această iarnă. Dinamo și FC Brașov, se va disputa, sâmbătă, 18 februarie, de la ora 14:00, pe stadionul Petrăchioaia VEZI HARTA
Momentan nu se știe dacă va fi transmis tv sau online. Așadar, vom revenii cu detalii.
În ultimul meci amical, Dinamo a făcut doar egal cu echipa secundă a Farului, formație clasată pe locul 3 în Seria 3 din Liga 3. Rezultatul final al confruntării de la Buftea a fost 0-0.
Fotbaliștii lui Dinamo s-au pus în mișcare mai greu în partida cu Farul 2, iar jocul a început să crească în ritm și în intensitate cu trecerea timpului. Au fost câteva șanse notabile pentru formația lui Ovidiu Burcă, de remarcat în special execuția lui Ahmed Bani în transversală, după o centrare bună furnizată de Borcea.
Până la finalul primelor 45 de minute, Neluț Roșu și Iulian Roșu au fost și ei aproape de deschiderea scorului. Primul chiar a trimis mingea în poartă, dar reușita a fost ulterior anulată, pe când Iulian a avut două șuturi bune de la distanță, iar unul s-a dus în transversală.
Și Farul 2 a avut incursiuni periculoase, dar nici ea nu a fost exactă la finalizare și, astfel, s-a intrat la cabine cu 0-0.
Aceleași coordonate au fost și în repriza a doua, iar Dinamo a lovit pentru a treia oară bara echipei din Liga 3. Formația secundă a Farului a atacat periculos în câteva rânduri, dar partida amicală s-a terminat fără gol în cele din urmă, cu scor alb.
Ovidiu Burcă, nemulțumit după amicalul cu Farul II
”A fost un meci cu intensitate foarte bună, am întâlnit o echipa cu jucători foarte talentați, nici nu cred că trebuia să mai spun lucrul acesta. Știți foarte bine că Gică Hagi adună tot ce este mai bun din țară. A fost un meci cu ritm de cel puțin nivelul ligii secunde, a fost foarte eficient din acest punct de vedere. Sunt jucători foarte interesanți la Farul, fac față cu brio cel puțin la nivelul ligii secunde unii dintre ei, alții chiar la nivelul primei ligi.
La Dinamo s-au pierdut din masa de jucători care au fost crescuți aici, în ultimii ani, la nivel de CCJ a fost printre primele centre, exceptând ultimii doi ani. Mai sunt aici câțiva, mai e nevoie de timp, ați văzut unii dintre ei, gemenii Irimia, Vlăduț Stanciu, chiar și Denis, care e consacrat la prima echipă la 18 ani.
Eu zic că începem să arătăm așa cum ne dorim noi, sunt supărat ca nu am intrat deloc pe iarbă naturală, doar pe sintetic am jucat si antrenat, avem minore problemele musculare, sper să le rezolvăm. O perioadă cu bune și rele, cred că am acumulat, suntem mai buni ca echipă și ca grup. Întotodeauna îmi doresc să facem cantonament unde avem condiții, teren cu iarbă, climă bună, ne-am adaptat, sperăm că pe viitor să avem posibilitatea să facem asta.
Mai sunt trei etape, speranțele sunt mult mai mari față de cum am început, suntem la doi pași de play-off, dacă vom câstiga aceste 3 etape, vom avea șanse foarte mari. trebuie să rămânem concentrați, să rămânem în formă maximă, sunt trei finale și sperăm să intrăm în play-off.
Nu ne gândim la aspectul financiar, este o situație specială, dacă ne-am gândi la stimuletente financiare, am fi dezamăgiți, ne gândim la joc și la ce putem face noi. Mai avem un ultim meci cu Brașovul, încercăm să găsim un teren de iarbă, am jcuat cu ei în ultima etapă, și-au îmbunătățit echipa, va ieși un meci bun și va fi un test bun înainte de prima etapă”, a spus Ovidiu Burcă la finalul amicalului cu echipa secundă a celor de la Farul Constanța.
Dinamo se bate la play-off!
În 2023, Dinamo va juca două meciuri ”acasă”, cu ultimele două clasate, Unirea Constanța și Politehnica Timișoara, și un singur meci în deplasare, cu CSC 1599 Șelimbăr, unde antrenor este Claudiu Niculescu.
Dinamo are 24 de puncte și este la un singur punct distanță de următoarea clasată, Csikszereda Miercurea Ciuc. Gloria Buzău este pe locul șase, cu 26 de puncte, iar Unirea Dej ocupă locul cinci, cu 27 de puncte și fără victorie în ultimele cinci etape.
Iată, mai jos, adversarii dinamoviștilor în perioada de pregătire:
18 februarie: FC Brașov.
Meciuri jucate de Dinamo:
Dinamo – CS Păulești 0 – 0;
Dinamo – CSO Plopeni 1 – 1;
Progresul Spartac – Dinamo (anulat);
Dinamo – CSM Slatina (anulat);
Dinamo – Gloria Buzău (anulat);
Dinamo – CS Blejoi 5 – 0;
Muscelul Câmpulung Elite – Dinamo 0 – 3;
Unirea Slobozia – Dinamo 2 – 0;
Dinamo – Farul 2 Constanța 0 – 0.
Dinamo, a ales Săftica și Buftea
Ovidiu Burcă a explicat de ce preferă ca antrenamentele să nu se desfășoare în baza de pregătire de la Săftica:
”Vom rămâne pe plan local, vom rămâne la Săftica. Începând de săptămâna această vor veni și ploi, e diferență între temperaturile dintre noapte și zi. Tot ce am făcut, să dăm cu îngrășământ pe teren, am distruge total gazonul dacă am face antrenamente la Săftica. Va fi îngheț în primele ore ale dimineții, varianta cea mai viabilă este să facem pe teren sintetic.
Am discutat pentru Buftea, antrenamentele tehnico-tactice vor fi la Buftea, partidele amicale încercăm să le facem pe terenuri sintetice. La Buftea este un teren de nouă generație, de bună calitate. La volumul de antrenamente din această perioadă, suprafața de teren este foarte importantă. Nu este bine să schimbi suprafețele de teren, orice schimbare deasă, poate să aducă accidentări dese, cum ar fi tendinita”, a explicat Ovidiu Burcă.
Liga 2 se va relua pe 28 februarie, iar Dinamo mai are de jucat în sezonul regulat cu Unirea Constanța și Poli Timișoara pe teren propriu, și cu Viitorul Șelimbăr în deplasare.
CITESTE SI: