Luni seară, de la ora 17:00, Dinamo va debuta oficial în 2023, în etapa a 17-a, cu Unirea Constanța, la capătul unei runde cu multe rezultate ce-au avantajat echipa noastră. Duelul va avea loc la București, pe Arcul de Triumf.

Dinamo și Unirea Constanța se întâlnesc pentru prima oară în istoria fotbalului românesc.
Cu trei etape înainte de finalul sezonului regulat, Dinamo București are șanse mari să îndeplinească obiectivul. Momentan ocupa locul nouă în clasament, cu 24 de puncte, fiind la doar trei lungimi de TOP 6. Ce-i drept, are cu un meci mai puțin disputat față de echipele aflate pe primele poziții, iar în cazul unui succes la scor va urca pe locurile de play-off.
În acest început de an, echipa pregătită de Ovidiu Burcă a susținut nu mai puțin de șapte partide de verificare, în care a obținut trei victorii, trei remize și a suferit o singură înfrângere, cu Unirea Slobozia, formație care țintește promovarea în prima ligă. Sâmbătă dimineața, suporterii au asistat la antrenamntul echipei, la Săftica, unde au încurajat jucătorii înainte de ultimele trei partide cruciale.
”În sfârșit discuția legată de Stadionul Arcul de Triumf se încheie, mergem să jucăm lunea viitoare, e un moment important pentru noi, sper ca suporterii să vină în număr cât mai mare. Sper să ne impunem, au trecut multe luni de la ultimul meci oficial și abia aștept să ne revedem. Am ajuns aproape de play-off, obiectivul propus din păcate nu stăm doar la mâna noastră, dar eu cred că dacă vom câștigă toate cele trei meciuri, vom avea o șansă importantă de a accede în play-off. Luăm meci cu meci, primul meci e cu Unirea Constanța, sperăm să vină să joace, avem două meciuri foarte grele, cu Șelimbăr și Timișoara”, a declarat Ovidiu Burca după ultima partidă de verificare.
Cu doar 16 goluri primite, defensiva nu arată deloc rău, dar problemele sunt în ofensivă, unde Alexandru Pop și Vasile Buhăescu sunt cei mai eficienți, cu câte trei reușite. Cel din urmă recent a împlinit 35 de ani, dar încă o poate ajuta pe Dinamo să îndeplinească obiectivul. Are 36 de apariții în Liga 1, dar în cea mai mare parte a carierei a evoluat în liga secundă, ultima oară la rivala CSA Steaua București.
De Dragobete, suporterii au primit o veste excelentă. Firma Red&White Management a cumpărat 80,7758 din acțiunile clubului, iar viitorul sună promițător.
TOP 3 cei mai bine cotați jucători:
1. Filip Dujmovic (23 de ani) – 275 de mii de euro
2. Gorka Larrucea (30 de ani) – 250 de mii de euro
3. Dani Iglesias (27 de ani) – 200 de mii de euro
*Conform Transfermark.
Următoarele două partide oficiale:
- *vs CSC 1599 Șelimbăr (4 Martie, 12:00 – Stadionul Municipal, Râmnicu Vâlcea) | Liga 2
- *vs Politehnica Timișoara (11 Martie, 11:00 – Arcul de Triumf, București) | Liga 2
Bilete pentru meciul cu Unirea
Biletele pentru partida de pe stadionul ”Arcul de Triumf”, dintre Dinamo București și Unirea Constanța, se pot achiziționa începând de astăzi, de pe platforma online bilete.ro.
PREȚURI BILETE:
Vip: 100 lei;
Tribuna 1 : 60 lei;
Tribuna 2: 40 lei;
Peluze : 20 lei;
Tichetele se vor putea achiziționa și de la casele de bilete ale stadionului ”Arcul de Triumf”.
Programul caselor de bilete:
Luni (27/02)
Interval orar: 12:30 – 17:45
De partea cealaltă, Unirea Constanța ocupă ultimul loc în Liga a 2-a, cu doar 12 puncte adunate din cele 48 puse în joc, fiind la egalitate cu penultima clasata, Politehnica Timișoara. Șansele să evite retrogradarea sunt destul de reduse și cel mai probabil va repeta “performanța” din sezonul precedent, când s-a clasat pe un loc retrogradabil. Atunci a profitat de problemele financiare cu care s-au confruntat echipele care trebuiau să promoveze în Liga a 2-a și a rămas în liga secundă.
Înainte de pauza de iarnă a jucat pe teren propriu cu Poli Iași, ocupanta locului secund, în fața căreia a pierdut cu 1-2, deși din minutul trei a condus cu 1-0, datorită reușitei lui Andreas Chiritoiu, cel care între timp a ajuns la Otelul Galați.
Probleme în cadrul clubului sunt destul de mari. Gigi Becali n-a mai investit niciun euro în ultimele luni și din acest motiv datoriile au crescut până la 44 de mii de euro. În afară de Robert Tudor, toți jucătorii au părăsit corabia. Vasile Geambazi a legitimat mai mulți jucători tineri, cu care speră să termine actualul sezon.
”Avem mulți jucători. Am legitimat 12 fotbaliști noi și telefonul sună în continuare. Meciul se joacă și o să fie și calitate. În ceea ce privește lotul, avem doi jucători născuți 2004, doi jucători născuți 2003, așa cum prevede regulamentul ligii secunde. Restul sunt seniori”, a declarat Vasile Geambazi, nepotul lui Gigi Becali.
În această lună, echipa s-a pregătit la Berceni și nu a susținut nicio partidă de verificare.
ECHIPE PROBABILE
DINAMO: Onescu – Moura, Patriche, Giafer, Șerban – Borcea, Roșu, Irimia, Roșu – Ghezali, Bani;
Unirea Constanța: Moroz – Vl. Tătar, Ciontea, Gîrcoveanu, Cr. Ivan, Bîrnaz – Njopgang, Potecea, Vl. Mitrea – Rob. Tudor, Massaro.
Partida va fi arbitrată de Buzarnescu Dan Stefan, ajutat de Vişan Florian Alexandru și Zamfir Doru.
Toate declaraţiile şi reacţiile de la această partidă, pot fi găsite pe –->>> www.doardinamo.com
Partida va fi televizată de: DigiSport, OrangeSport și PrimaSport. Pentru dinamoviștii dinafara României, partida poate fi urmărită pe în direct pe canalul FRF.TV.
CITESTE SI:
CCA a anunțat arbitrul de la Dinamo – Unirea Constanța
Handbal I Recital în duelul marilor orgolii
Ce a făcut-o pe Andreea Prisăcariu să nu mai vină la meciurile lui Dinamo