În prezența unui public numeros, Dinamo și Gloria Buzău au remizat pe stadionul Arcul de Triumf, scor 1-1, în prima etapă din play-off-ul ligii secunde.

”Câinii” s-au văzut conduși din minutul 41, după golul lui Alexandru Boiciuc. Patru minute mai târziu, „câinii” au egalat grație unei execuții splendide a tânărului Ahmed Bani.
Antrenorul lui Dinamo, Ovidiu Burcă a tras primele concluzii la finalul meciului care s-a disputat pe arena Arcul de Triumf.
”În play-off, meciurile vor fi tari. Am luat un punct. Jocul nu a fost cum ne-am dorit, dar toate jocurile vor fi așa. Echipele sunt de valori egale. Am întâlnit una dintre cele mai bune echipe.
Am avut și probleme. Știți că suntem limitați. Ne vom bate pentru fiecare centimetru de teren. Regula asta cu underii e complicată. Trebuie să schimbi puțin, să găsești variante.
Îmi meciurile din play-off fiecare punct va conta. Ne dorim să vedem că echipa luptă. Toți trebuie să credem. Am pornit sezonul regulat cu un decalaj mare. Vom lua meci cu meci. La Dej ne va aștepta o partidă dificilă.
De când am venit am speranțe că se vor depăși problemele. Cu noi acționari se vor găsi soluții”, a precizat Ovidiu Burcă.
VIDEO I Aduce egalarea lui Dinamo, printr-o SUPER execuție
ECHIPE DE START
DINAMO: Dujmovic- Bena, Giafer, Patriche- D. Irimia, Gorka, D. Iglesias, N.Roșu, Amzar- A. Bani, Țîră;
Rezerve: Oncescu, Moura, I.Rosu, Demici, V. Borcea, A. Pop, Ghezali, Delciu, Florescu.
Gloria Buzău: R. Stoian – Oteliță, Vîrtej, Wiktorski, Sălceanu – Gaitan, Trebotic – Dr. Lazăr, Greu, Angelov – Boiciuc;
Rezerve: D. Rusu – Sampaio, Cârstocea, V. Munteanu, Șuteu, Godwin, Marku, V. Alexandru, A. Pandele.
Andrei Ahmed Bani Mustafa (20 de ani) a reușit al 4-lea său gol în acest sezon de Liga 2, în al 19-lea meci disputat pentru Dinamo. L-a egalat la goluri pe golgheterul echipei Iulian Roșu. Alți patru jucători din lot au câte 3 goluri marcate pentru Dinamo în acest sezon: Borcea, Dani Iglesias, Ghezali și Pop. Și Buhăescu avea tot 3 goluri, însă la el s-a renunțat în pauza de iarnă.
În urma rezultatului din prima etapă a play-off-ului din Liga a 2-a, Dinamo și Gloria Buzău se află pe pozițiile a patra și a cincea, cu câte 32 de puncte.
CLASAMENT PLAY-OFF LIGA 2
1. Steaua București 43p;
2. Poli Iași 40p;
3. Oțelul Galați 36p;
4. DINAMO BUCUREȘTI 32p;
5. Gloria Buzău 32p;
6. Unirea Dej 32p.
* Ultimul meci al primei etape, Oțelul Galați-Poli Iași se joacă de la 14:15.
La meci a fost prezent și Gabriel Glăvan, noul director sportiv al celor de la Dinamo.
CITESTE SI:
Video I Dinamo, remiză cu Gloria Buzău în prima etapă din play-off
Dinamo București – Gloria Buzău. Cum arată primul 11 trimis de Ovidiu Burcă