Dinamo s-a distrat în manşa tur a barajului cu FC Argeş şi e deja cu un picior în Superligă.

Unul dintre foști jucători ai lui Dinamo, Marius Niculae crede că echipa antrenată de Ovidiu Burcă, este ca şi promovată în SuperLigă, după ce a învins-o pe FC Argeş cu 6-1, în prima manşă a barajului.
”A fost ceva incredibil, nu m-am aşteptat să văd o asemenea evoluţie a echipei Dinamo. Din punctul meu de vedere, după acest 6-1, nu se mai poate întâmpla mare lucru în retur. Deci Dinamo este ca şi promovată. Iar Liga I are nevoie de Dinamo, s-a văzut aseară câţi suporteri au fost la stadion. Fotbalul românesc are nevoie de echipe cu tradiţie.
Este nesperată această promovare pentru că ştim toţi ce probleme a avut Dinamo la începutul sezonului. Mă bucur însă că a reuşit, suporterii dinamovişti merită pentru că ei au ţinut echipa în viaţă. Lor li se datorează totul. Burcă este unul dintre cei care au pus umărul la salvarea echipei. Dar aportul cel mai mare şi l-au adus suporterii”, a afirmat Niculae, fost atacant al lui Dinamo.
Întrebat dacă fostul acţionar Cristian Borcea ar putea reveni ca investitor la Dinamo, Niculae a răspuns: “Acum nu cred în revenirea lui Cristi Borcea la Dinamo. Am discutat cu ceva timp în urmă cu el şi mi-a spus că va veni când Dinamo va avea stadion nou. Nu direct, ci cu sponsori. Acum pentru club e important să scape de datorii”.
Stadion ultramodern pentru Dinamo!
Clubul Sportiv Dinamo a sărbătorit, 16 mai, 75 de ani de la înfiinţare (n.r. 14 mai 1948), în cadrul unei gale organizate la Ateneul Român din Capitală, ocazie cu care a fost prezentată în premieră macheta noului Stadion Dinamo, a cărui valoare se ridică la peste 700 de milioane de lei.
Anunţul a fost făcut de ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, acesta precizând că arena va fi multifuncţională şi va avea 25.059 de locuri. Stadionul va conţine şi alte spaţii precum un muzeu, un amfiteatru, un hotel, un restaurant şi chiar şi un heliport.
“În calitate de ministru al Afacerilor Interne am o responsabilitate atât pentru prezent, cât şi pentru viitor. Azi în premieră prezentăm prima proiecţie 3D a viitorului Stadion Dinamo. Performanţa se face cu investiţii, iar construcţia noii arene este una din priorităţile perioadei următoare. Stadionul va fi noua casă pentru mulţi dintre sportivii noştri, pentru că este vorba despre o arenă multifuncţională cu peste 25.000 de locuri.
Arena nu va fi destinată doar fotbalului, ci va deservi toate secţiile clubului, având spaţii destinate pentru box, haltere, judo, scrimă, lupte, atletism şi aşa mai departe. Noul stadion va fi încadrat conform clasificărilor UEFA în categoria 4 Elite, adică la cele mai înalte standarde, ceea ce înseamnă că pot fi jucate şi finale ale Ligii Campionilor şi alte competiţii. Un element unic în România este şi faptul că arena va avea un heliport care va deservi Spitalul de Urgenţă Floreasca”, a spus Lucian Bode.
“Pentru acest proiect major în valoare de peste 700 de milioane de lei avem studiul de fezabilitate finalizat şi peste 90% din avize obţinute. Aşadar ne aflăm în linie dreaptă şi ne despart doar câteva luni până în septembrie când estimăm că vor demara lucrările pentru demolarea vechii arene, iar în paralel CNI va derula procedura de licitaţie pentru proiectare şi execuţie”, a adăugat el.
Noul stadion Dinamo va avea:
propria parcare pentru publicul VIP, cu până la 200 locuri;
spații încăpătoare pentru echipe, cu patru vestiare, două săli de încălzire, spații pentru
staff-ul tehnic, oficiali și organizatori;
o boxă generoasă pentru presă;
spații pentru publicul VIP, incluzând 12 loje, spațiu de ospitalitate de minimum 400 mp, separeuri și restaurant;
spații pentru spectatorii cu dizabilități;
tribunele vor fi integral acoperite, iar locurile vor avea o bună vizibilitate către teren.
CITESTE SI:
Răzvan Zăvăleanu, anunț clar despre transferuri
Un gând despre &8222;Marius Niculae, reacționează după victoria lui Dinamo din primul meci de baraj&8221;