Care este viitorul lui Ovidiu Burcă în Ștefan cel Mare

Dinamo a câștigat barajul de promovare în Superligă cu FC Argeș cu scorul general de 8-5.

Astfel, la primul sezon pe banca lui Dinamo, Ovidiu Burcă (43 de ani) a reușit să îi readucă pe “câini” în prima ligă, chiar dacă nimeni nu spera la acest lucru la începutul stagiunii.

Adus în vara anului trecut la Dinamo, Burcă a format o echipă competitivă, care, într-un final, a reușit să îndeplinească un obiectiv nesperat. Întrebat dacă mai continuă la formația alb-roșie și din viitoarea stagiune, antrenorul a dat un răspuns clar și nu a lăsat loc de interpretări.

“Nu, nu! Nu am primit (n.r. o ofertă de la altă echipă), serios! În primul rând, poate lumea își dă seama că abia am început un proiect și poate că simte că ar fi greu să mă convingă. Contractul meu s-a prelungit automat cu doi ani de zile”, a spus Burcă, potrivit Digi Sport.

Ovidiu Burcă a spus că a fost dispus că renunțe la proiectul de la Dinamo în iarnă, când mai mulți jucători au intrat în grevă. Acesta a avut apoi o discuție cu finanțatorii clubului, care au ales să renunțe la fotbaliștii care au inițiat ”protestul” și să meargă în continuare pe mâna antrenorului.

Ulterior, Ovidiu Burcă a susținut o conferință de presă în care și-a exprimat dezamăgirea față de unii fotbaliști.

”Eu am avut norocul că am fost susținut de club. Am avut discuție cu ei. ‘În momentul de față, autoritatea antrenorului trebuie să fie lucrul cel mai important.

Mă schimbați pe mine, vine unul care domină vestiarul sau acceptați’. Au zis ‘Nu, te susținem’. Am avut un dialog cu ei.

Era un moment în care nu puteai să dai afară o echipă întreagă și să păstrezi antrenorul. Le-am oferit celor din conducere această variantă înaintea conferinței de presă.

Pentru mine a fost surprinzător momentul ăla. Nu am putut să-i fac (n.r. pe jucători) să se antreneze încă o săptămână”, a mai spus Ovidiu Burcă.

CITESTE SI:

Ovidiu Burcă, la un pas să renunțe la Dinamo: ”Nu am putut să-i fac…”

Decizia luată de Gabriel Torje. Unde va juca fostul jucător al lui Dinamo în sezonul viitor

Cât mai are contract cu Dinamo idolul tribunelor

Un gând despre &8222;Care este viitorul lui Ovidiu Burcă în Ștefan cel Mare&8221;

Lasă un răspuns