După un an petrecut în Liga 2, Dinamo a reușit să revină pe prima scenă a fotbalului românesc, ca urmare a unui baraj câștigat în fața celor de la FC Argeș, scor 8-5 la general.

”Câinii” trebuie să pună la punct multe aspecte pentru primul sezon din postura de nou-promovată. Mai întâi, Dinamo trebuie să rezolve problema stadionului, pentru că ”bătrâna” arenă din ”Ștefan cel Mare” va intra într-un proces de modernizare, iar ”Arcul de Triumf”, care a găzduit meciurile echipei în Liga 2, nu ar beneficia de infrastructura necesară pentru implementarea arbitrajului video (VAR).
Șefii clubului ar fi pregătit deja și bugetul pentru sezonul următor, la care se vor adăuga și banii din drepturile TV.
Ovidiu Burcă, antrenorul lui Dinamo, a dezvăluit că echipa sa va avea un buget ”de mijlocul clasamentului” și că străinii care au impresionat la Dinamo au avut clauze de prelungire a contractelor în cazul promovării în Superligă.
”Sunt multe variabile. Nu cunosc nici eu rigorile primei ligi, va trebui să mă adaptez rapid. Să vedem ce jucători vom aduce. E clar că pentru prima ligă ai nevoie de jucători cu altă calitate.
Azi am avut o întâlnire, am schițat niște lucruri. Dar mai am nevoie de câteva zile să îmi sedimentez gândurile. Ultimul meci m-a consumat foarte mult.
Pe 19 urmează un nou termen în planul de reorganizare. Avem stabilit un buget pentru salarii, va fi o creștere. Cred că suntem undeva la mijloc ca buget de salarii. Nici nu poți face revoluție.
Avem mulți tineri, care au făcut un progres mare. majoritatea rămân. E vorba despre Bani, Amzăr, Borcea, Giafer, frații Irimia. Am fost obligați și de împrejurări să îi folosim.
Mai sunt niște jucători care termină contractele. Toți străinii au avut clauze de prelungire în momentul promovării. Am avut discuții cu ei și înainte de terminarea sezonului. Au zis că vor să continue chiar dacă nu promovăm”, a spus Ovidiu Burcă.
Dinamo trebuie să scape de interdicția la transferuri!
Înainte de startul noului sezon, principalul pas pentru Dinamo va fi achitarea unor datorii urgente de aproximativ 500.000 de euro, pentru a se ridica interdicția la transferuri.
În această perioadă de mercato, dinamoviștii vor să aducă 7-8 jucători peste ce există acum în lot, dar și reînființarea echipei secunde și revitalizarea academiei de juniori. În sezonul următor, Dinamo are ca obiectiv locurile 4-10, dar noii acționari sunt realiști și vor să securizeze întâi supraviețuirea în prima divizie, apoi se gândesc la prezența în play-off.
CITESTE SI:
Care este viitorul lui Ovidiu Burcă în Ștefan cel Mare
Ovidiu Burcă, la un pas să renunțe la Dinamo: ”Nu am putut să-i fac…”
Decizia luată de Gabriel Torje. Unde va juca fostul jucător al lui Dinamo în sezonul viitor
Un gând despre &8222;Dinamo și-a stabilit bugetul pentru Superligă&8221;