Decizia finală privind noul plan de reorganizare al lui Dinamo încă se lasă așteptată.

Fanii dinamoviști, dar și cei din club, așteaptă cu nerăbdare să primească vești pozitive în ceea ce privește aprobarea noului plan de reorganizare.
Astăzi, la Tribunalul București, judecătorii au avut pe masă dosarul noului plan de reorganizare propus la Dinamo 1948 și au decis să stabilească un termen nou vineri, 23 iunie, la ora 10:00, după ce reprezentanții lui ACS FC Dinamo (Dinamo Badea) și Diego Fabbrini au invocat excepţia de neconstituţionalitate.
Avocatul ACS FC Dinamo, echipa lui Nicolae Badea, a solicitat amânarea cauzei deoarece administratorul judiciar, RTZ, nu a publicat în Buletinul Procedurilor de Insolvență precizările în legătură cu solicitările instanței de la ultimul termen. Ele au fost depuse în dosar, nu și în BPI. Instanța a respins solicitarea.
Avocata lui Diego Fabbrini (32 de ani), jucător la Dinamo între 2019 și 2021, a solicitat excepția de neconstituționalitate și amânarea cauzei. pe baza unor articole de lege.
Noul plan presupune o reducere pentru masa credală de la 7,4 milioane de euro la aproximativ 2,4 milioane de euro.
Eugen Gheorghe Voicu și Andrei Nicolescu, reprezentanții noului acționar majoritar de la Dinamo, au anunțat prioritatea „roș-albilor” este reorganizarea clubului și implicit ieșirea din insolvență.
Noul plan de reorganizare, al treilea conceput de RTZ de la declanșarea insolvenței, se întinde până la finalul lui 2025.
Dinamo are datorii curente de 1,3 milioane de euro (firme, instituții, foști jucători, antrenori sau angajați), care trebuie să achitate în cel mai scurt timp. În caz contrar, planează spectrul falimentului.
Andrei Nicolescu, noul președinte – director general al clubului Dinamo, a precizat că nu vor fi făcute investiții majore pe termen scurt. Prioritatea „roș-albilor” este reorganizarea clubului și implicit ieșirea din insolvență.
„E o onoare să fiu aici, e un club important și creează emoție un astfel de moment. Vrem să facem pași esențiali pentru ca acest club să se reorganizeze. În viitorul apropiat ne vom focusa pe organizarea administrativă a clubului, apoi pe organizarea sportivă. Există trei piloni esențiali pentru managementul imediat al clubului.
Din punctul nostru de vedere, e mult mai importantă eficienta utilizare a banilor. Ăsta trebuie să fie dezideratul tuturor care se gândesc cum iese Dinamo din insolvență. Orice sumă ar fi necesară ieșirii din insolvență, ea trebuie să fie utilizată corect.
Este vorba despre o investiție de 12 milioane de euro ca business plan. Nu înseamnă că cele 12 milioane de euro vor fi bagați imediat, asta nu are sens. Nu are sens să investim zece milioane de euro pentru transferuri în vară”, a spus Andrei Nicolescu, în cadrul unei conferințe de presă.
CITESTE SI:
Zi importantă pentru dinamoviști
Video I Războinicul Edi Iordănescu. Mesaj transmis înainte de Elveția – România
Un gând despre &8222;Decizia Tribunalului București privind noul plan de reorganizare de la Dinamo&8221;