Naţionala U21 a României a cedat pe teren propriu contra reprezentativei Ucrainei şi este aproape eliminată din cursa pentru accederea în fazele eliminatorii.

Tricolorii nu au niciun punct după două meciuri, iar șansele de calificare în sferturile de finală sunt doar teoretice.
România U21 a început dezastruos Europeanul de Tineret, pierzând cu 0-3 în fața Spaniei U21, și nici continuarea nu a fost mult mai bună. Echipa lui Săndoi avea nevoie de o victorie contra Ucrainei U21, dar nu a reușit să ia nici măcar un punct, pierzând pe final cu 0-1.
Tricolorii au început curajos, iar Louis Munteanu a avut două șanse de a deschide scorul în primele 10 minute, însă execuțiile sale din poziții foarte bune au fost slabe. Ușor-ușor, ucrainenii au pus stăpânire pe joc și numai intervențiile excelente ale lui Târnovanu au ținut tabela intactă până la pauză.
În repriza secundă, domninarea ucrainenilor a fost și mai evidentă. Tricolorii au apărut rareori în preajma careului advers, în timp ce oaspeții au irosit ocazie după ocazie de a tranșa meciul în favoarea lor.
Se părea că meciul se îndreaptă spre o remiză albă, dar apărarea noastră a cedat în final. În minutul 89, Braharu, intrat după pauză, a păstruns nestingherit pe flancul stâng și a centrat pe jos în careu. Mingea l-a lovit pe Dican și s-a scurs în poarta lui Târnovanu.
S-a terminat 0-1, un rezultat care practic elimină România de la turneul final. În această seară, Spania va juca împotrica Croației și tricolorii vor avea în continuare șanse la calificarea în sferturi numai dacă balcanicii vor câștiga.
În ultima rundă, România întâlnește Croația, iar Spania va juca cu Ucraina.
Presupunând că Spania pierde contra Croației, România va avea nevoie de o victorie la scor în ultima rundă, contra Croației, dar și de o victorie a Ucrainei contra Spaniei.
Emil Săndoi, după eșecul României
”În primele minute am avut două-trei oportunități de a înscrie, s-ar fi schimbat datele problemei. Îmi pare rău, parcă nu avem niciun pic de șansă. Am luat gol în minutul 90, dintr-o deviere până la urmă.
Ucraina a fost peste noi ca posesie, poate că a și avut ocaziile mai clare, dar și noi am avut ocazii în momente cheie ale jocului. A fost șutul lui Octavian Popescu fix înainte de deschiderea scorului.
E dureros, dar eu zic că suntem în creștere ca nivel de joc. Acum înțelegem ce înseamnă acest nivel al competiției. Neavând o campanie de calificare, nu am fost pregătiți. Am și întâlnit Spania ca prim adversar. Parcă toate au fost împotriva noastră, ați văzut și cu Screciu, l-am așteptat, astăzi a trebuit să iasă.
E incredibil, parcă toate ni se întâmplă numai nouă. Credeți că mai e vreo problemă contractul? Nu e o problemă. Vom vedea ce se va întâmpla”, a spus Emil Săndoi la finalul partidei.
CITESTE SI:
Neluț Roșu avertizează: ”Nu cred că trebuie să facem promisiuni”
Dinamo a făcut show în Snagov! Prima reacție a lui ”Ricci” la revenirea în Ștefan cel Mare
Un gând despre &8222;Final amar în Ghencea! ”Tricolorii mici” au nevoie de o MINUNE: ”Nu avem niciun pic de șansă”&8221;