Hakim Abdallah, prima reacție după ce a bătut palma cu Dinamo. Cum a decis să semneze

La începutul acestei săptămâni, mai exact marți, 27 iunie, Dinamo a anunțat transferul lui Hakim Abdallah. “Câinii” l-au adus pe atacantul cu selecții în naționala Madagascarului pe o filieră deja folosită în trecut.

Hakim Abdallah este primul jucător pe care dinamoviștii l-au transferat, în ciuda faptului că echipa are în continuare interdicție la transferuri. Jucătorul în vârstă de 25 de ani, a dezvăluit că dorința de a juca pentru Dinamo i-a apărut chiar înainte ca clubul din Ștefan cel Mare să ia legătura cu impresarul său, după ce a văzut meciul tur din barajul pentru promovare/menținere în Superliga României.

”Oferta de la Dinamo nu a fost o surpriză pentru mine. Când ești fotbalist îți dorești să joci pentru o asemenea echipă, pentru un club mare ca acesta. Sunt foarte fericit să fiu aici și abia aștept să încep cu echipa.

Sunt foarte fericit că s-a interesat Dinamo despre mine. Prietenii mei mi-au zis: «Trebuie să te duci acolo pentru că Dinamo este din capitala României și o să îți placă orașul»”, a declarat Hakim Abdallah pentru PRO TV.

Întrebat dacă a urmărit videoclipuri cu noua sa echipă, internaționalul malgaș a spus:

”Ăsta este unul dintre motivele pentru care am venit aici. Nu trebuie să spui prea multe cuvinte pentru a veni la Dinamo. Am urmărit primul lor meci împotriva lui FC Argeș și este ciudat pentru că am urmărit meciul lor înainte ca Dinamo să îl contacteze pe agentul meu.

Este chiar o poveste ciudată. Am urmărit primul lor meci, când au câștigat cu 6-1 și chiar le spuneam prietenilor mei: «Wow, aș vrea să joc acolo!»”.

Hakim Abdallah, fotbalist cu dublă cetățenie, franceză și malgașă, a fost crescut în Academia englezilor de la Stoke City. Abdallah nu a reuşit să facă însă niciodată pasul spre prima echipă a lui Stoke. A evoluat, în schimb, pentru formaţia secundă.

Originar din Madagascar, Abdallah a prins mai multe meciuri şi pentru prima reprezentativă a ţării sale. În total, acesta a bifat 14 selecţii la naţională. Ultima dată a jucat în 18 iunie, în disputa cu Ghana, din preliminariile Cupei Africii pe Naţiuni. Abdallah a început partida ca rezervă, dar a fost apoi trimis pe teren în minutul 66.

Noul atacant al lui Dinamo a cohetat şi cu naţionala Franţei, bifând mai multe prezenţe la reprezentativele Under 16 şi Under 19.

Hakim Abdallah a avut cea mai bună perioadă a carierei la Swift Hesperange, în Luxemburg, unde a înscris 23 de goluri în 30 de partide. Sezonul trecut, Abdallah a jucat 31 de meciuri pentru Virton, în campionat și Cupa Belgiei, în care a marcat 5 goluri.

CITESTE SI:

Handbal I Pleacă Xavi Pascual de la Dinamo? Președintele clubului a dat răspunsul

Dinamo, debut cu dreptul în primul amical din Slovenia

Amical I Dinamo – Slaven Belupo. Cum arată primul 11 trimis de Ovidiu Burcă

Un gând despre &8222;Hakim Abdallah, prima reacție după ce a bătut palma cu Dinamo. Cum a decis să semneze&8221;

Lasă un răspuns