Video I Dinamo la un pas de al 6 transfer

Dinamo e tot mai activă în perioada de mercato, iar după venirile de luni ale lui Cristian Costin și Dennis Politic, a ajuns sub ”bagheta” lui Burcă și Kevin Ciubotaru.

Kevin Ciubotaru, în vârstă de 19 ani, este născut la Roma, în februarie 2004. Este un fundaș stânga și vine la Dinamo din postura de jucător liber de contract, după ce și-a terminat înțelegerea cu Rangers B.

Cu 3 selecții la România U15, una la România U16 și una la România U18, Ciubotaru nu a jucat niciodată în România.

Și-a făcut junioratul la italienii de la Ciampino Giovanili și a plecat ulterior în Austria, unde a jucat la formațiile de tineret de la Rapid Viena, Admira și TWL Elektra. A mers la Parma U19 (în iulie 2020), iar după un an a intrat în proiectul de juniori Kinetic Academy, în parteneriat cu Harris Academy Tottenham din Londra.

Video I Kevin Ciubotaru

Gabi Glăvan, director sportiv Dinamo: ”Am lucrat cu 23 de antrenori”

Gabriel Glăvan, noul director sportiv al clubului, spune că și-a câștigat experiența lucrând alături de nu mai puțin de 23 de antrenori.

”Mi-a fost destul de greu şi chiar foarte greu la început. Există preconcepţii, iar lumea consideră că dacă nu ai jucat fotbal, atunci nu cunoşti foarte bine fenomenul. Eu nu sunt neapărat rezultatul unei expertize, pentru că am făcut anumite studii până la această vârstă, dar sunt şi rezultatul unei experienţe acumulate, pentru că am lucrat în România cu 23 de antrenori şi cu foarte mulţi conducători.

Cred că am înţeles foarte bine cum funcţionează departamentele sportive, am văzut care sunt plusurile, de cum ar trebui să arate performanţa. Am lucrat cu oameni extraordinari din fotbalul românesc. În primul rând, cu Ioan Andone. Am lucrat şi cu Victor Piţurcă la Craiova. Am lucrat cu antrenori precum Florin Bratu, Claudiu Niculescu, Ilie Poenaru, Ionuţ Badea, Cristiano Bergodi, Adrian Mutu, pentru o scurtă perioadă, la Voluntari.

Florin Marin este cel care m-a introdus în această parte a analizei, la Oţelul Galaţi. Am lucrat cu foarte mulţi jucători. Sunt produsul acestei experienţe. Nu am făcut parte din fotbalul românesc, dar de zece ani deja fac parte din fotbalul românesc”, a spus Glăvan pentru Radio Dinamo 1948.

CITESTE SI:

Duelul FCSB – Dinamo a fost reprogramat! Anunțul Ligii Profesioniste

Hakim Abdallah, fascinat de atmosfera creată de dinamoviști: ”Să privesc galeria și să aud ce strigă”

Mircea Lucescu, cuvinte de laudă după revenirea lui Dinamo în Liga 1

Un gând despre &8222;Video I Dinamo la un pas de al 6 transfer&8221;

Lasă un răspuns