Tânăra speranţă dinamovistă, Ahmed Bani (20 de ani), a fost unul dintre jucătorii cei mai buni ai lui Dinamo în ultimul sezon și a rămas în Ștefan cel Mare deși a avut și alte oferte după retrogradarea echipei, inclusiv de la Rapid.

Mijlocașul dinamovist așteaptă un sezon de Liga 1 în care să facă diferența pentru “haită”, până atunci s-a confesat suporterilor, prin intermediul unui interviu acordat Gazetei Sporturilor.
Ahmed Bani a vorbit despre cel mai greu moment în tricoul lui Dinamo: ”Mă simt foarte bine. Retrogradarea a fost un moment greu pentru toți câinii. Am avut încredere că vom promova, de la început, ceea ce s-a și întâmplat. Cel mai dureros moment. Nu doar pentru mine, cred că și cei cu mai multă experiență au fost apăsați de moment”.
Mijlocașul nu și-a dorit niciun moment să plece de la Dinamo: ”Eu nu m-am gândit niciodată. Au fost niște discuții, dar eu m-am gândit de la început să rămân, am vorbit și cu cei din club. M-am gândit la lucruri negative la acel moment, dar au trecut”.
Jucătorul a vorbit și despre conflictul cu Balgiu după derby-ul cu Steaua: ”Personal, nimic. Dar tu să vii la interviu și să spui de Dinamo… Nu mi s-a părut normal. Dar el a vorbit, s-a băgat în seamă, să spun așa. Am taxat ceea ce a spus. El a zis ceva, eu i-am dat înapoi!”.
Bani a susținut clar și răspicat că nu ar juca pentru nimic în lume la FCSB sau Steaua: ”Nicio sumă! Eu, personal, nu m-aș duce. Nu vreau să fiu ca alți jucători… Asta e concepția mea.
Nu, nu m-aș vedea la Steaua! Nu îmi pot imagina. FCSB e Steaua. Nu, nu pot să-mi imaginez. Sunt crescut aici, într-un anumit spirit, nu mă văd acolo.
De mici suntem crescuți așa, chiar dacă au fost probleme în ultimii ani. Avem aceeași mentalitate, rămasă de la vechile generații. S-a moștenit asta. Dinamo e Dinamo, orice ar fi. Și-n Liga a doua. Nu mă interesează, suntem la Dinamo, nu ne interesează, suntem anti-Steaua”.
Puștiul în vârstă de 20 de ani a dezvăluit care e cea mai mare dorință a sa: titlul de campion cu Dinamo. ”E un vis de mic. Cel mai frumos vis al meu, dacă mi-aș duce imaginația atât de departe. Având în vedere că am fost crescut la Dinamo, și având iubirea pentru club dintotdeauna, normal, îți imaginezi și te gândești, de copil. Dar, deocamdată, suntem departe”.
Ahmed Bani a vorbit și despre idolul său din Ștefan cel Mare: ”Jucătorul meu preferat a fost Gabi Torje, mi-a fost și coleg, cu el am deschis ochii la Dinamo. A fost un mic idol pentru mine. Eu îl țin minte pentru acel gol cu Rapid, când a dat la vinclu, din tușă, în 2010”, a concluzionat mijlocașul ofensiv.
7 goluri și 12 pase decisive a reușit Ahmed Bani în 34 de meciuri în sezonul trecut.
300 de mii de euro este cota actuală a lui Bani pe transfermarkt
CITESTE SI:
Lamine Ghezali, mesaj pentru fanii dinamoviști
Foto I O nouă plecare de la Dinamo: ”Mulțumesc pentru tot”
Jandarmeria a publicat topul celor mai răi ultrași din București
2 gânduri despre &8222;Ahmed Bani, declarație de dragoste pentru Dinamo&8221;