Cel mai bun jucător al lui Dinamo în sezonul trecut, Lamine Ghezali (24 de ani), e pregătit să debuteze în Liga 1 și are numai cuvinte de laudă la adresa fanilor dinamoviști, chiar înainte de starul noului sezon.

”Nu pot descrie în cuvinte ce simt. Când ești pe teren sau în afara lui și îi vezi pe fani, este un sentiment care nu se poate explica. E incredibil, extraordinar!
Pentru mine, cel mai important e să câștig meciurile. Dar să le dau aceste sentimente fanilor, când vin la stadion să vadă meciul, să se uite la un fotbal bun, să-i fac fericiți… e un sentiment neprețuit! Când mă uit în ochii lor și văd cât de fericiți i-am făcut… ăsta e cel mai tare sentiment din lume pentru mine.
Când te numești Dinamo, trebuie să fii pregătit să joci cu oricine. Trebuie să dăm 100%! Când am terminat sezonul trecut, a fost show.
Sunt foarte fericit să fiu iar pe teren, să am iar acele sentimente… Să mă întâlnesc cu fanii, sper să-i văd pe toți la stadion! Să vină să ne împingă spre victorie încă de la primul meci, cu Craiova, să câștigăm acest meci. Hai Dinamo”, a spus Lamine Ghezali în cadrul emisiunii dedicate suporterilor dinamoviști ”Dinamo 7/9”, de la Playsport.
31 de meciuri, 12 goluri și 5 pase decisive a bifat Ghezali în 2022/2023, în Cupa României, Liga 2 și barajul de retrogradare/promovare în Superligă.
CITESTE SI:
Foto I O nouă plecare de la Dinamo: ”Mulțumesc pentru tot”
Jandarmeria a publicat topul celor mai răi ultrași din București
Sergiu Hanca a dezvăluit de ce a ales-o pe Petrolul și nu pe Dinamo
2 gânduri despre &8222;Lamine Ghezali, mesaj pentru fanii dinamoviști&8221;