Vestea că Dinamo a pierdut procesul de la FIFA și că transferurile „câinilor” rămân deocamdată blocate a provocat câteva reacții acide din partea apropriaților clubului.

Pe lângă reacția avută de Florin Prunea și Dorin Iacob și-a exprimat opinia în urma deciziei FIFA.
Dorin Iacob i-a acuzat pe acționerii lui Dinamo, Eugen Voicu și Andrei Nicolescu, că nu au procedat așa cum ar fi trebuit în cazul interdicției la transferuri.
Mai exact, cei doi au ales să nu achite restanțele salariale din cauza cărora s-a ajuns în această situație în speranța că FIFA își va întoarce decizia. Forul nu a dat, însă, înapoi iar conducerea trebuie să plătească datoriile din buzunar, cât de urgent. Clubul nu are dreptul legal de a face aceste plăți deoarece este în stare de insolvență.
Tatăl administratorului special Vlad Iacob, Dorin Iacob, le-a reproșat acționarilor că nu au rezolvat situația din prima, fără a mai aștepta o decizie favorabilă de la FIFA, și că, astfel, este posibil ca roș-albii să fi ratat mai mulți jucători buni pe care îi aveau pe listă.
Răspunsul lui Eugen Voicu a apărut în mediul online, și acționarul a transmis că Dorin Iacob ar avea, de fapt, altă miză.
”Nu pot să înțeleg atitudinea lui Dorin Iacob decât prin prisma unui interes personal. S-a bucurat și m-a încurajat și sprijinit când am zis că îmi asum un rol în finanțarea și salvarea clubului Dinamo, a fost omul casei, a promis că vine cu recomandări de investitori. Apoi realitatea este că a adus zero persoane.
Acum cred că reprezintă alte interese și nu recunoaște nimic din trecut. Oare cu astfel de oameni se poate construi cu adevărat ceva durabil”, este mesajul transmis de Eugen Voicu.
Reproșurile lui Dorin Iacob la adresa lui Eugen Voicu și Andrei Nicolescu
Dorin Iacob, tatăl administratorului special de la Dinamo, a transmis un mesaj dur în direcția celor doi acționari ai clubului după ce s-a aflat că FIFA nu ridică interdicția la transferuri.
”NU TREBUIA AȘTEPTAT! Cea mai importantă și impactantă investiție în DINAMO, adusă cu greu înapoi în Liga1, era să poți să faci TRANSFERURI din prima zi a sezonului de mercato!!!Asta era Know How și asta însemnă INVESTITOR real! Știm acum oare ce jucători NU AU putut fi aduși/convinși?! Din păcate, neavând fonduri suficiente și refuzând alți investitori cu resurse reale… R&W a periclitat major perioada de transferuri! S-a știut că sunt 1% șanse să se obțină ceva la FIFA și chiar dacă erau 99,9999% șanse NU TREBUIA acționat așa sub nici un motiv!Ce înseamnă 500.000 de euro pentru un club de Liga 1 – poate chiar plata unui transfer pentru 1-2 jucători (!)… Dar, să faci posibilă aceasta situatie STRATEGICĂ pentru 7-8 cel puțin pe care să-i găsești din prima. Să mai și gândim, dragilor. Să auzim numai de bine!”, este mesajul pe care l-a transmis Dorin Iacob.
Rămâne interdicţia de transferuri
Dinamo avea nevoie de un răspuns pozitiv din partea celor de la FIFA pentru a-i înregistra pe Adnan Golubovic, Hakim Abdullah, Dennis Politic, Cristian Costin, Kevin Ciubotaru şi Goncalo Gregorio, fotbalişti care se află deja sub coordonarea lui Ovidiu Burcă.Până marţi, 11 iulie, cu trei zile înainte de debutul oficial al noii ediţii de campionat, acţionarii speră să închidă înţelegerile cu cei cinci fotbalişti care au avut câştig de cauză la FIFA, apoi forul internaţional să fie înştiinţat, iar contractele jucătorilor aduşi în această vară să poată fi înregistrate la Liga Profesionistă de Fotbal.
Dinamo a început să plătească din datoriile către foștii jucători
Dinamo era pregătită pentru acest scenariu și a început deja să achite din datoriile către foștii fotbaliști.Astfel, Balthazar Pierret a încasat 14.000 de euro, Desire Segbe Azankpo a luat 26.000 de euro, iar lui Baptiste Aloe i s-au plătit 7.000.
CITESTE SI:
Ce urmează pentru Dinamo, după ce FIFA a respins cererea de a ridica interdicția la transferuri
Un gând despre &8222;Eugen Voicu, răspuns pentru Dorin Iacob, după criticile aduse acționarilor din Ștefan cel Mare&8221;