Fundașul stânga Kevin Ciubotaru, 19 ani, este ultimul sosit la Dinamo, chiar dacă în probe pentru început.

Fundaș stânga a fost și este urmărit la lucru de Ovidiu Burcă înainte de a se lua decizia dacă va semna (sau nu) cu “haita” din Ștefan cel Mare.
”Câinii” au avut recomandări de l-au adus pe puști în probe, fiindcă altfel antrenorul bucureștenilor nu ar fi luat în calcul să-l vadă la lucru pe tânărul născut la Roma. Mai ales că în banda stângă Ionuț Amzăr, în vârstă de 20 de ani, a devenit o piesă importantă în angrenajul echipei.
Miercuri, 12 iulie, Gabriel Glăvan, noul director sportiv al lui Dinamo a vorbit despre situația lui Kevin Ciubotaru. Potrivit oficialului dinamovist, fotbalistul este și acum sub semnul întrebării din cauza unei probleme medicale mai vechi.
”Kevin Ciubotaru este la noi, vom face niște analize medicale. Vedem care este situația lui, pentru că el a avut o operație de hernie la spate, fiind destul de tânăr. Vrem să vedem care este nivelul lui actual.
Dacă lucrurile merg bine, va semna cu noi. Vom negocia cu el și partea financiară. Am discutat cu el în mare, dar vom mai discuta și la momentul potrivit. Da, se integrează în ideea noastră de joc. Vrem să facem acel post, de fundaș stânga, de ”under”, de juniori.
Este normal să creștem un jucător lângă Amzăr. Nu cred că era indicat să luăm un jucător matur. Ar fi cerut un salariu mai mare, ar fi trebuit să joace și i-am fi oprit și creșterea lui Amzăr. Așa, sunt amândoi într-un proces de dezvoltare și vor fi concurenți pe post”, a spus Glăvan
Jucătorul de 19 ani evoluează pe partea stângă a terenului și vine în Ștefan cel Mare, după cum a menționat Glăvan, pentru a-i face concurență lui Costin Amzăr, cel care, în stagiunea trecută, a arat acest flanc.
Rămas liber de contract după ce i-a expirat înțelegerea cu Rangers, fotbalistul născut la Roma a trecut, în ultimii ani, până a ajunge la formația unde este legitimat Ianis Hagi, prin mai multe trial-uri în fotbalul englez.
”Am început cu o probă la Chelsea, în iulie 2019. […] Barnet a vrut să mă oprească, dar nu oferea cazare și masă. […] A apărut o șansă la Watford, unde m-am pregătit două luni, dar a fost extrem de dificil. […] Sheffield United și Leicester au vrut să mă coopteze în Academie. […]”, relata fotbalistul într-un interviu acordat pentru Playsport, în februarie 2022.
Deși a bifat experiențe doar pe plan extern, Kevin Ciubotaru și familia sa sunt foarte apropiați de Dinamo.
”În familie, e o tradiție de a fi suporter alb-roșu, așa că și eu țin cu Dinamo. Nu înțeleg cum echipa a ajuns în situația de azi”, mărturisea Ciubotaru, în februarie 2022.
CITESTE SI:
Un gând despre &8222;Probleme cu transferul lui Kevin Ciubotaru la Dinamo&8221;