Dinamo caută primul rezultat pozitiv de la revenirea în SuperLiga, luni, 31 iulie, de la ora 21:30 pe teren propriu cu Sepsi.

Înaintea partidei de pe Arcul de Triumf, Liviu Ciobotariu (52 de ani), antrenorul lui Sepsi, a susținut o conferință de presă premergătoare meciului cu Dinamo, din etapa a treia a SuperLigii.
Fostul jucător și antrenor la Dinamo, Liviu Ciobotariu se așteaptă la un meci dificil contra celor de la Dinamo, dar are încredere în jucătorii pe care-i va avea la dispoziție pentru acest joc.
”Întâlnim o echipă foarte bine așezată în teren de Ovidiu Burcă. Aici aș vrea să-l felicit pentru munca pe care o prestează. Chiar dacă sunt o echipă nou-promovată, mie mi se pare că arată ca o echipă matură, o echipă care joacă un fotbal bun.
Este clar că ne așteaptă un joc greu. O să fie probabil stadionul plin cum au fost și la celelalte meciuri pe care Dinamo le-a susținut pe teren propriu.
Cu siguranță că ei își doresc să câștige acest joc pentru că au două etape în care nu au reușit să câștige, dar noi mergem la Dinamo să luăm cele trei puncte. Avem nevoie mare de cele trei puncte.
Vrem să arătăm bine atât în campionat, cât și în Conference League. Nu am avut foarte mult timp la dispoziție să pregătesc acest joc. Ieri ne-am întors de la Sofia.
A trebuit să recuperăm jucătorii din punct de vedere fizic și aici mă refer la cei care au jucat. Ne mai rămâne o zi la dispoziție, dar vrem să facem un rezultat pozitiv. În primul rând, vrem să rămânem în plutonul fruntaș și fiecare meci este important pentru noi, avem nevoie de puncte.
În al doilea la rând, ne dorim să câștigăm pentru că ar fi ideal pentru moralul jucătorilor să avem un parcurs bun și în campionat și să ne prindă jocul cu CSKA într-un moral bun.
Stăm bine în ceea ce înseamnă moralul jucătorilor. Am discutat cu băieții. E clar că va trebui să trecem de la o stare la alta, de la euforie la concentrare pentru următorul joc.
Dar nu-mi fac niciun fel de problemă pentru că jucătorii sunt foarte ok și sunt conștienți că orice joc oficial este important pentru noi. Avem ceva probleme. Nu este niciun secret.
Rodriguez este accidentat și nu îl putem folosi, Cosmin Matei este suspendat pentru acest joc. Dar avem un lot echilibrat, putem să folosim orice jucător pentru că valoarea dintre jucători este apropiată. Toată lumea a făcut pregătire la fel”, a spus Liviu Ciobotariu, la conferința de presă premergătoare meciului Dinamo – Sepsi.
Ce urmează pentru Dinamo în Superligă
Dinamo caută primul rezultat pozitiv de la revenirea în SuperLiga luni, 31 iulie, de la ora 21:30, în partida cu Sepsi OSK.
După Universitatea Craiova și FCSB, Dinamo va juca împotriva celor de la Sepsi, pe teren propriu, după care se va deplasa la Mediaș pentru duelul cu Universitatea Cluj.
În etapa a cincea, Dinamo va juca din nou pe teren propriu, cel mai probabil tot pe ”Arcul de Triumf”, în compania celor de la FC Botoșani.
Programul ”câinilor” în etapele trei și patru din Liga 1
ETAPA 3
Luni, 31 iulie
Ora 21:30 DINAMO – Sepsi OSK Sf. Gheorghe
ETAPA 4
Sâmbătă, 5 august
Ora 21:30 Universitatea Cluj – DINAMO
Prețurile biletelor pentru meciul cu Sepsi:
Tribuna 1: 90 lei;
Tribuna 1: 80 lei;
Family Zone: 50 lei;
Tribuna 2: 50 lei;
Biletele se pot achiziționa atât online, cât și fizic, de la casele de bilete amplasate la stadionul “Arcul de Triumf”, după programul:
• Duminică: 11:00 – 17:00;
• Luni, ziua meciului: 13:30 – 22:15.
CITESTE SI:
Cristi Costin, înaintea duelului cu Sepsi: ”Trebuie să punem în practică ce ne spune Mister”
Ovidiu Burcă a furat meserie: ”Se băga pe lângă alţii, să înveţe”
Valeriu Iftime o avertizată pe Dinamo: ”Nu am mai tremurat așa în tribune”
2 gânduri despre &8222;Liviu Ciobotariu, sceptic înaintea duelului cu Dinamo: ”Întâlnim o echipă care joacă un fotbal bun&8221;