Dinamo a fost învinsă pe teren propriu de Sepsi, scor 0-3, în ultimul meci din etapa cu numărul trei din Superligă.

Dinamoviștii au avut prima ocazie a partidei, încă din minutul 4, când Ahmed Bani a primit mingea în careu și a trimis un șut cu stângul, dar mingea a trecut pe lângă poartă.
Ulterior, în minutul 12, Varga a ajuns în posesia balonului după o greșeală a lui Ricardo Grigore, dar șutul fotbalistului de la Sepsi a trecut mult peste poartă.
În minutul 30, gazdele au avut o nouă șansă de a marca. Dennis Politic a primit mingea în careu, dar nu a reușit să-l învingă pe Niczuly. Cel care a deschis scorul a fost, în minutul 41, Safranko, care a înscris din interiorul careului, după un assist perfect al lui Varga.
Elevii lui Ovidiu Burcă au mai avut o ocazie importantă de a înscrie în repriză secundă. În minutul 72, Larrucea a șutat din afara careului, din voleu, în bara transversală, ratând șansa de a restabili egalitatea.
După alte 11 minute, cei de la Sepsi și-au dublat avantajul, în urma reușitei lui Alimi, care a fost validată după consultarea arbitrajului video.
În primul minut de prelungiri, dinamoviștii au fost aproape de gol prin Țîră, al cărui șut a fost respins din apropierea porții. Ulterior, în minutul 90+6, Aganovic a stabilit scorul final, învingându-l pe Golubovic cu un șut în forță la colțul lung.
În urma acestui rezultat, Dinamo a rămas cu 0 puncte pe ultimul loc al clasamentului din SuperLigă.
În următoarea rundă a campionatului, echipa noastră va juca în deplasare cu U Cluj, sâmbătă, 5 august.
CITESTE SI:
Vlad Iacob se apără: ”Au fost destul de multe comentarii după acea conferință”
Florin Răducioiu râde de ”Mbappe” de Berceni: ”Un dezastru!”
Un gând despre &8222;Ocoliți de șansă, Dinamo nu reușește victoria cu Sepsi&8221;