Video I Dennis Politic se declară nemulțumit de remiza de la Mediaș

U Cluj şi Dinamo s-au întâlnit cu ocazia unui meci din etapa a patra din noul sezon al Superligii României, iar meciul s-a încheiat cu o remiză, scor 1-1.

evomag.ro

Dennis Politic (23 de ani), extrema din Ștefan cel Mare și marcatorul golului dinamoviștilor, a analizat partida de la Mediaș.

Fotbalistul venit de la formația italiană Cremonese consideră că echipa noastră ar fi putut obține toate cele 3 puncte împotriva lui U Cluj. Cu toate astea, el crede că primul punct câștigat de Dinamo în acest sezon de Liga 1 reprezintă un pas înainte.

”Îi mulțumesc lui Dumnezeu că am reușit să dau primul meu gol pentru Dinamo și sper să înscriu cât mai multe în acest sezon. Mă bucur că am reușit să luăm un punct.

Suntem dezamăgiți. Din punctul meu de vedere, puteam lua toate cele 3 puncte. Dar suntem mulțumiți că am luat primul punct din acest campionat. Este un pas înainte, ne bucurăm că am reușit să scoatem acest egal.

Nu a fost ușor, a trebuit să muncim din primul până în ultimul minut și sper ca de acum încolo să luăm cât mai multe puncte.

Cred că am demonstrat astăzi că suntem destul de puternici și ne putem bate de la egal la egal cu oricine. Puteam lua chiar cele 3 puncte azi, nu s-a putut. În primele 3 etape am arătat că ne putem bate de la egal la egal și am întâlnit echipe destul de grele.

Cred că avem un lot bun, unit și împreună cu mister (n.r. – Ovidiu Burcă) putem realiza lucruri frumoase”, a spus Dennis Politic, la finalul partidei de la Mediaș.

Video I Dennis Politic aduce primul punct pentru Dinamo

Echipa de start:

Dinamo: Golubovici, C. Costin, Giafer, R. Grigore, De Moura, Larrucea, A. Bani, D. Iglesias, N. Roșu, D. Politic, C. Țîră.

În urma acestui rezultat, Dinamo a obținut primul punct al sezonului, dar rămâne pe ultima poziție.

În etapa viitoare, echipa noastră va primi vizita celor de la FC Botoșani.

CITESTE SI:

Video I Remiză cu U Cluj la Mediaș

Oficial I Primele buldozere la porțile stadionului Dinamo! Vezi ultimele detalii

Dinamo un nou SOLD OUT și la Mediaș!

2 gânduri despre &8222;Video I Dennis Politic se declară nemulțumit de remiza de la Mediaș&8221;

Lasă un răspuns