Dinamo a încheiat la egalitate cu U Cluj, scor 1-1, în cadrul etapei cu numărul patru din Superliga României.

Golurile au fost marcate de Denis Politic (15) pentru ”câini”, respectiv Daniel Popa (51) la ardeleni.
Dinamoviștii au deschis scorul în prima repriză, prin Dennis Politic, însă oaspeții au restabilit egalitatea prin Daniel Popa, care a marcat cu o lovitură de cap după o centrare bună a lui Vătăjelu. Astfel, ”câinii” au reușit să obțină primul punct în acest sezon.
Dinamo venea după o serie de trei înfrângeri consecutive, însă rămâne pe ultimul loc în clasamentul Superligii.
Ricardo Grigore (24 de ani), a vorbit la finalul meciului și a fost categoric:
”Un punct important. Ne întristează că am condus și trebuia să nu lăsăm piciorul de pe accelerație, pentru că ne-am înghesuit puțin în careu.
Am început bine repriza a doua și apoi a fost acea greșeală când ne-au prins o tranziție negativă. Nici terenul nu a fost în cea mai bună condiție și cred că rezultatul e echitabil”, a spus Ricci.
Fundașul central a explicat de ce Dinamo a scăpat meciul din mână după ce a deschis scorul repede:
”Nu am mai avut răbdare, nu am mai ținut de minge și nu am mai făcut atac pozițional. Puteam schimba soarta meciului. Am plecat cu două zile înainte de meci, oboseală și e important că am luat un punct.
Trebuie să mergem acasă pozitivi și să pregătim următorul meci la victorie. Noi, intern, ceea ce discutăm, suntem foarte atenți și mister subliniază fiecare greșeală și lucru bun.
Ne costă detaliile mici care fac diferența, aceste greșeli. Sunt mulți jucători tineri, dar nu ne iartă nimeni. Etapele trecut. Degeaba avem joc frumos dacă nu acumulăm puncte”, a concluzionat stoperul.
CITESTE SI:
Ahmed Bani nemulțumit de remiza cu U Cluj: ”Nu trebuia să facem asta”
Video I Burcă e convins că rezultatele lui Dinamo se vor îmbunătăți
Video I Dennis Politic se declară nemulțumit de remiza de la Mediaș
Un gând despre &8222;Ricci Grigore, categoric după Dinamo – U Cluj 1-1: ”Puteam schimba soarta meciului…”&8221;