Dinamo a reușit primul punct de la revenirea în SuperLiga, după golul reușit de Dennis Politic, atacantul adus în această vară de Ovidiu Burcă.

La finalul meciului de la Mediaş, Ahmed Bani (20 de ani), a explicat de ce s-a contrat cu Alex Chipciu (34 de ani), în timpul meciului dintre U Cluj și Dinamo.
Ahmed Bani a avut un conflict cu Alex Chipciu la U Cluj – Dinamo. Fostul jucător al FCSB l-ar fi înjurat pe mijlocașul din Ștefan cel Mare.
Acest lucru a fost dezvăluit de mijlocașul lui Dinamo. Ahmed Bani spune că totul a pornit de la momentul în care a fost înjurat de angajatul celor de la U Cluj.
”Eu nu am nimic cu el, dacă el are… Eu nu am nimic cu el, dar dacă lui i se pare normal să-mi adreseze injurii, e problema lui.
N-am înțeles care a fost problema. E pur și simplu decizia lui. Nu mă interesează”, a spus Ahmed Bani, după ”U” Cluj – Dinamo 1-1.
În ceea ce priveşte jocul propriu-zis făcut de Dinamo la Mediaş cu U Cluj, Ahmed Bani a atras atenţia cu privire la faptul că echipa s-a retras în repriza a doua.
”Am sperat la toate cele trei puncte, dar să zicem că este un pas mic. Ne-am retras deliberat, dar nu trebuia să facem asta.
Trebuia să ţinem presiunea sus şi să recuperăm mingea unde am recuperat-o în prima repriză”, a adăugat jucătorul lui Dinamo.
În urma acestui rezultat, Dinamo a obținut primul punct al sezonului, dar rămâne pe ultima poziție.
În etapa viitoare, echipa noastră va primi vizita celor de la FC Botoșani.
CITESTE SI:
Ricci Grigore, categoric după Dinamo – U Cluj 1-1: ”Puteam schimba soarta meciului…”
Ahmed Bani nemulțumit de remiza cu U Cluj: ”Nu trebuia să facem asta”
Video I Burcă e convins că rezultatele lui Dinamo se vor îmbunătăți
Un gând despre &8222;Ahmed Bani i-a dat replica lui Alex Chipciu după contrele avute în meciul cu U Cluj&8221;