Concluziile lui Răzvan Zăvăleanu în urma Adunările Generale ale Acţionarilor

În cursul zilei de marţi, 22 august, la Dinamo a fost convocată o întâlnire la care au participat toți oamenii cu banii din Ștefan cel Mare.

melimeloparis.ro

Ședința AGA a fost convocată de Răzvan Zăvăleanu, administratorul judiciar al lui Dinamo, pentru a prezenta situația în care se află, în prezent, Dinamo București.

La finalul întâlnirii, Răzvan Zăvăleanu a concluzionat ședința de astăzi și îi îndeamnă la calm pe suporterii dinamoviști, cărora le transmite că nu se pune problema ca echipa să fie depunctată, dacă nu va plăti datorii în valoare de un milion de euro până la 1 octombrie.

”Concluziile sunt că acționarii sunt pentru prima oară la masă, încearcă să găsească un acord, astfel încât lucrurile să funcționeze mult mai bine la Dinamo. Eu nu vorbesc despre sume (n.r. datoriile societății din planul de reorganizare), dar este evident că fiecare dintre acționari vine cu propriile sale soluții, ceea ce vreau eu să fac este să liniștesc suporterii și să le spun că există soluții financiare pentru perioada următoare, modul în care vor fi achitate sumele și de către cine urmează să fie stabilit.

Nu cred că mai este vorba de depunctare la Dinamo, sper că Dinamo se îndreaptă spre zona în care vorbim despre performanță mai mult decât despre zona în care vorbim despre imposibilitatea de plată.

Mi se par apariții de bun augur (n.r. venirile noilor acționari, Sorin Preda și Andrei Cionca) mi-aș dori ca și alți oameni de calibrul acesta să vină alături de Dinamo, sper ca pozițiile acționarilor să se alinieze astfel încât tot ceea ce se face să fie în favoarea clubului. Orice variantă este de luat în considerare (n.r. majorarea de acpital social), este prematur să vorbim astăzi despre acest subiect.

Este adevărat că 28 de acțiuni, în cazul unei majorări de capital social (n.r. cotele deținute, în prezent, de Andrei Cionca și Sorin Preda în cadrul SC Dinamo 1948 SA), nu înseamnă prea mult, este adevărat că domnul Cionca își dorește mai mult, a făcut o ofertă în acest sens, urmează să vedem care este răspunsul colegilor din Red&White.

Este doar prima întâlnire astăzi, sunt poziții destul de eterogene, de-asta spun că mi-aș dori să se alinieze și din acest motiv spun că fiind acționari ai lui Dinamo și lucrând în interesul lui Dinamo, vor fi practic obligați să ajungă la un numitor comun”, a Răzvan Zăvăleanu la ieșirea din sediul administratorului judiciar.

CITESTE SI:

Declarațiile lui Andrei Cionca de la finalul ședinței AGA: ”Am făcut o ofertă”

Doi dinamovişti fac parte din ‘echipa etapei a 6-a’

Când își va afla Dinamo adversara din Cupa României. Vezi sistemul complet

2 gânduri despre &8222;Concluziile lui Răzvan Zăvăleanu în urma Adunările Generale ale Acţionarilor&8221;

Lasă un răspuns