Dinamo, veste excelentă înaintea derby-ului cu Rapid!

Derby-ul Rapid – Dinamo se dispută vineri, de la ora 21:30.

Meciul de pe stadionul ”Rapid” din Giulești, îi dă ocazia lui Ovidiu Burcă să se bazeze pe un jucător care până acum nu a putut îmbrăca tricoul alb-roșu.

Fundașul brazilian Lucas Alves nu a avut actele puse la punct până acum, astfel că doar s-a antrenat cu echipa din Șos. Ștefan cel Mare, fără a avea posibilitatea să îmbrace tricoul alb-roșu într-un meci oficial.

Vestea este una cât se poate de bună pentru Burcă, după ce Ricardo Grigore a ieșit accidentat în meciul din Cupa României cu Metaloglobus, 2-1, iar Deniz Giafer a acuzat probleme de natură medicală – fără a fi înlocuit, însă, în partida cu divizionara secundă.

Celelalte opțiuni ale tehnicianului pentru centrul apărării sunt Răzvan Patriche, Josué Homawoo și Quentin Bena.

Dinamo, calificare cu emoții în grupele Cupei României

”De la început am avut o stare de neliniște, pentru că din astfel de meciuri ai doar de pierdut, pentru că toată lumea se așteptă să treci ușor.

A trebuit să fac o rotație. Mulți jucători sunt accidentați. A fost un meci destul de complicat. A fost o primă repriză cum nu mi-aș fi dorit, n-am avut controlul jocului, n-am avut intensitate, dar poate e de înțeles, pentru că au fost mulți jucători care nu au mai jucat de mult timp.

Indiferent cum, eram obligați să mergem mai departe. Restul e istorie, chiar dacă nu a fost o prestație foarte bună a noastră”, a spus Ovidiu Burcă la finalul meciului.

CITESTE SI:

Ovidiu Burcă a pierdut un jucător, după calificarea în grupele Cupei!

Video I Metaloglobus – Dinamo 1-2: ”Am încercat să îmi fac treaba”

Video I Reacția lui Ovidiu Burcă, după Metaloglobus – Dinamo 1-2

2 gânduri despre &8222;Dinamo, veste excelentă înaintea derby-ului cu Rapid!&8221;

Lasă un răspuns