Dinamo București a pierdut cu scorul de 1-0 partida de pe teren propriu contra celor de la FCU Craiova, în etapa cu numărul 9 din Superliga.

Dinamo București aborda meciul de pe Arena Națională cu FCU Craiova cu moralul puțin afectat, în urma înfrângerii din derby, 0-4 contra celor de la Rapid. ”Alb-roșii” nu au prins o zi mare nici împotriva oltenilor și au fost învinși de super-execuția semnată de Baeten, în minutul 61.
Asta după ce ”câinii” au expediat doar un șut pe cadrul porții lui Robert Popa.
A fost primul meci din acest sezon pentru Dinamo pe Arena Națională, cel mai mare stadion al țării, după ce în primele partide din acest sezon a evoluat pe ”Arcul de Triumf”.
Partida a marcat și debutul lui Lucas Alves de Araujo (31 de ani), despre care Ovidiu Burcă a avut doar cuvinte de laudă. Brazilianul a evoluat în primul său meci oficial la Dinamo. Sud-americanul a primit banderola de căpitan la primul său meci și a oferit o reacție categorică la finalul partidei.
”Nu sunt bucuros pentru că am pierdut acasă, cu atmosferă. Dacă vă uitați la meci, noi am avut foarte multe șanse cu mingea, dar am pierdut 1-0 și nu sunt fericit. Trebuie să dăm mai mult, să continuăm și vom fi mai buni. Am așteptat mult din cauza vizei mele. Nu a fost ușor pentru că am vrut să joc. În tot acest timp m-am antrenat zi de zi.
A fost decizia antrenorului (n.r. – să-l pună căpitan), când ești căpitan, pentru această echipă trebuie să dai mai mult. Îmi place această provocare. Pentru Dinamo nu e normal să rămână în această poziție. Acum suntem în prima ligă, trebuie să credem mai mult, tranziția nu e ușoară în această ligă. Trebuie să lucrăm mai mult.
Am avut controlul jocului, dar am luat un joc ușor. Suntem Dinamo, trebuia să câștigăm acest meci acasă. Nu e posibil și nu e normal, dar ăsta e fotbalul”, a spus Lucas, după meci.
În urma acestui rezultat, Dinamo cade pe locul 12 în clasament, cu 8 puncte acumulate în 9 runde.
În weekendul următor, formația pregătită de Ovidiu Burcă va juca tot acasă, în compania campioanei României, Farul Constanța.
CITESTE SI:
Concluziile lui Cristi Costin, după eșecul ”câinilor” pe Arena Națională
Discurs dur la adresa FRF: ”A fost o răzbunare!”
Reacția lui Ovidiu Burcă, după ce Dinamo a pierdut meciul cu FCU Craiova
Un gând despre &8222;Debut cu stângul pentru Lucas Alves. Prima reacție a celui care a purtat banderola de căpitan la meciul cu FCU Craiova&8221;