Ovidiu Burcă, susținere totală! O legendă din Ștefan cel Mare îi sare în apărare

Dinamo traversează un moment foarte greu în campionat, care trebuie depășit cât mai repede cu putință, astfel încât obiectivul să nu fie pus în pericol.

Situația din Ștefan cel Mare,a fost comentată și de Ioan Andone (63 de ani), fostul jucător și antrenor al “câinilor”.

“Fălcosul” are încredere în Ovidiu Burcă și salută decizia conducerii de a-l menține pe antrenor, chiar dacă unii dintre suporteri și-au pierdut răbdarea pe fondul rezultatelor mai slabe ale echipei.

De asemenea, Andone vorbește și despre o posibilă aducere a lui Ionuț Lupescu, pe care o vede ca un mare plus pentru formația bucureșteană, asta în cazul în care se va întâmpla.

“Ar fi un câștig pentru Dinamo. Ionuț Lupescu are o experiență mare la UEFA, a condus Federația Saudită de Fotbal, ar fi un câștig mare pentru Dinamo.

Oricum, Dinamo se tot reorganizează. Vedeți, au apărut acționari noi. Una dintre probleme este că trebuie să-și pună în conducerea clubului oameni competenți.

Asta e clar și după aia urmează partea sportivă, care e responsabilitatea lui Ovidiu Burcă, să rezolve problemele să nu ajungă la retrogradare.

Eu sper și am încredere în Burcă, că a trecut prin momente delicate anul trecut, după retrogradare. A promovat cu echipa pe care el a construit-o, el o cunoaște, el a ales jucătorii.

Și sunt convins că după o perioadă de timp altfel vor fi lucrurile acolo. Altfel va fi jocul. Ultimele 4 etape, când nu au marcat niciun gol și a primit 8, ridică un semn de întrebare asupra viitorului.

Dar dacă Ovidiu va avea timp eu sunt convins că Dinamo nu va ajunge la retrogradare, va termina undeva la mijlocul clasamentului.

Foarte corectă (n.r. poziția clubului cu privire la Ovidiu Burcă)! Si mă bucură că îl sprijină să știți. Mă bucură lucrul ăsta că în general în fotbal, știți cum este, de la o lună la alta pot să intervină schimbări. Și mă bucură și că are încredere el că va redresa situația”, este de părere Ioan Andone.

Ioan Andone a fost și jucător, și antrenor în Ștefan cel Mare. Acesta a reușit să fie alături de Dinamo București în top din ambele posturi.

Ca fotbalist, Andone a ajuns la Dinamo în 1983 și a stat până în 1990, când a plecat la Elche.

În Ștefan cel Mare, ”Fălcosul” a câștigat 5 trofee ca jucător, iar ca antrenor, în 3 mandate la Dinamo, a câștigat tot 5 trofee.

În etapa viitoare, ”câinii” vor avea o partidă infernală. Dinamo va primi vizita celor de la CFR Cluj.

Bilete pentru meciul cu CFR Cluj

La sfârșitul acestei săptămâni, Superiliga României, oferă un duel de foc.

Dinamo București primește vizita ”frânarilor” din Cluj-Napoca, duminică, pe Arena Națională. Partida contând în etapa a 12-a, de la ora 21:30.

Așadar, Dinamo București a pus tichetele de acces în vânzare. Momentan tichetele de acces pot fi procurate online de pe platforma online bilete.ro.

PREȚURI BILETE:

Tribuna 1 VIP 1: 120 lei;

Tribuna 1 VIP 2: 80 lei;

Tribuna 1: 35 lei;

Tribuna 1: 35 lei;

Tribuna 2 (elevi, studenti, pensionari): variază între 35 și 17,50 lei;

Peluză: 25 lei.

Tichetele se vor putea achiziționa și de la casele de bilete ale stadionului ”Arena Națională”.

Programul caselor de bilete:

Duminică (08/10)

Interval orar: 12:00 – 22:00. Acestea se pot procura de pe Maior Coravu și Pierre de Coubertin.

CITESTE SI:

Andrei Nicolescu recunoaște existența unor probleme în ”haită”. Ce spune despre venirea unor noi jucători

S-au pus în vânzare biletele pentru meciul cu CFR Cluj. Vezi programul caselor de bilete

CS Dinamo îl înlocuiește pe Dănuț Lupu, cu un fost mare jucător dinamovist

Un gând despre &8222;Ovidiu Burcă, susținere totală! O legendă din Ștefan cel Mare îi sare în apărare&8221;

Lasă un răspuns